Situația de pe front îl lasă pe Putin fără petrecere. Surse: „De ce am atrage atenția asupra faptului că președintele nostru a ajuns la vârsta pensionării?”
Kremlinul a considerat inoportună organizarea de festivități cu ocazia zilei de naștere a președintelui rus Vladimir Putin, care împinește astăzi 70 de ani, deoarece „a devenit clar că acum nu este un moment potrivit pentru festivități”, relatează publicația ucraineană Pravda, care citează site-ul Meduza. Din câte se pare, informația vine chiar de la o sursă apropiată Kremlinului.
„După inaugurarea roții panoramice (din Moscova) a devenit clar că este mai bine să nu se organizeze nicio sărbătoare, acum nu este momentul potrivit. Guvernanții se gândesc chiar să taie din cheltuielile pentru sărbătorile de Anul Nou, deoarece nimeni nu mai are acum fonduri de rezervă. Am renunțat la pomii de Crăciun din cauza epidemiei de Covid, putem renunța la ei și acum”, susține sursa citată, după cum relatează G4Media.ro.
O altă sursă rusă apropiată de Administrația Prezidențială de la Moscova, precum și trei surse din administrațiile a trei regiuni rusești au informat Meduza că nu au primit nicio directivă de la Kremlin cu privire la modul în care ar trebui sărbătorită anul acesta cea de-a 70-a aniversare a lui Putin. Drept urmare, nu pare să fie planificat niciun eveniment de amploare.
Una dintre surse a declarat că aceasta este o „decizie sănătoasă”: „De ce am atrage atenția asupra faptului că președintele nostru a ajuns la vârsta pensionării?”.
Vladimir Putin a împlinit 70 de ani pe 7 octombrie, se află la putere de aproape o treime din viața sa și, în mod clar, nu are de gând să renunțe la ea, mai notează meduza.io.