Situația de la frontiera cu Ucraina, în atenția Consiliului de Securitate al ONU: Ce AȘTEPTĂRI există
Consiliul de Securitate al ONU va discuta astăzi, pentru prima dată, ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei, unde Rusia a concentrat efective militare importante, fapt ce a creat tensiuni cu Occidentul. Statele Unite au inclus acest subiect pe agendă săptămâna trecută, după consultări neoficiale cu alţi membri ai Consiliului, dar şi cu Ucraina.
"Nu este momentul să aşteptăm şi să mai vedem. Este nevoie chiar acum de întreaga atenţie a Consiliului şi aşteptăm luni o discuţie directă şi semnificativă", a declarat ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, relatează Agerpres, care citează dpa.
Dezbaterile urmează să fie publice, dar nu se aşteaptă nicio rezolvare a situaţiei, apreciază dpa. Statele Unite vor folosi însă probabil scena internaţională ca un mijloc de presiune asupra Rusiei.
Washingtonul şi aliaţii săi occidentali au avertizat de mai multe ori despre posibilitatea unei invazii ruse în Ucraina şi cer Moscovei să retragă din zona frontieră o parte din cei circa 100.000 de militari, mai arată sursa citată.