Site-ul Ministerului Dezvoltării a fost spart de fanii fraților Tate - La ce servicii au făcut reclamă și ce mesaj transmit
Site-ul Ministerului Dezvoltării a fost spart, pe pagina principală fiind postat un mesaj de susţinere a luptei împotriva corupţiei. Mai mult, hackerii ameninţă că vor demasca parlamentari români care ar fi încălcat legea.
"Din păcate, corupţia este încă o problemă majoră în ţara noastră şi afectează negativ dezvoltarea socială şi economică. Cu toate acestea, sunt convins că putem schimba această situaţie prin angajamentul nostru ferm împotriva corupţiei şi prin faptul că ne unim forţele pentru a lupta împotriva acesteia. În acest sens, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu acceptăm niciodată acţiunile corupte ale celor care se află la Putere. În curând, toţi parlamentarii României vor fi demascaţi pentru acţiunile lor corupţie şi vor fi traşi la răspundere pentru faptele lor", este o parte din anunţul hackerilor, care şi-ar denumit acţiunea "Operation Romania" (n.r Operaţiunea România).
În final, aceştia au şi un mesaj de susţinere a fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cercetaţi de DIICOT pentru trafic de persoane şi viol.
Mai mult, hackerii au afișat și două grupuri de Telegram unde oferă servicii ilegale de clonare carduri.