Şir de ACCIDENTE GRAVE în prima zi a anului
Noul an a început cu un şir de accidente rutiere grave. Oficialii Poliţiei Rutiere spun, însă, că numărul accidentelor în noaptea de Revelion este mai mic totuşi decât în anii trecuţi.
O femeie de 60 de ani a fost ucisă pe trecerea de pietoni în Constanţa, de un şofer băut. În accidentul care a avut loc în această dimineaţă, la ora 6, a fost accidentată şi fiica femeii, aceasta ajungând la spital.
Un număr de trei accidente au avut loc în Bucureşti în noaptea de Revelion şi în dimineaţa zilei de 1 ianuarie.
La Piaţa Sudului din Capitală, un taxi s-a ciocnit de o maşină de intervenţie, iar accidentul s-a soldat cu doi răniţi care au fost transportaţi la spital.
Un alt accident a avut loc în apropierea Gării de Nord, un şofer lovind o altă maşină şi răsturnându-se apoi cu autoturismul. Martorii spun că acesta conducea cu viteză şi era băut.
Un al treilea accident, în care au fost implicate o ambulanţă de transport dializă şi un taxi, a avut loc în sectorul 6. Din primele informaţii se pare că ambulaţa i-a tăiat faţa taxi-ului şi s-au ciocnit uşor. Pacientul salvării a fost transportat cu altă ambulanţă la spital pentru analize, fiind rănit uşor.