MENIU

Singurul submarin militar al României va fi modernizat anul acesta

Submarinul Delfinul intră în renovare

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, susţine că una dintre fregatele Forţelor Navale şi submarinul Delfinul vor intra, începând din acest an, într-un proces de modernizare, care însă nu va fi încheiat tot în 2014.

"În anul acesta vor intra într-un program de modernizare, pe un program multianual, una din fregate şi submarinul Delfinul. Pe un program multianual deoarece nu se poate realiza modernizarea nici a fregatelor, nici a submarinului într-un singur an, dar demarăm acest proces în 2014. Pentru a realiza programul multianual trebuie să facem evaluările necesare, dar am alocat banii ca programul să poată începe. Prin bugetul Ministerului Apărării, am alocat în acest an peste un miliard două sute de mii de lei pentru modernizarea şi restructurarea tuturor capabilităţilor pe care le avem la trei categorii de forţe. (…) Modernizarea înseamnă reparaţii capitale şi dotarea fregatelor cu armamentul necesar pentru a putea îndeplini orice operaţiune militară pe mare”, a declarat Mircea Duşă marţi, la Constanţa.

Ministrul Apărării s-a aflat, marţi după-amiază, în portul militar Constanţa, unde a participat la ceremonia de schimbare a conducerii Flotei. Astfel, Forţele Navale Române sunt conduse începând de marţi de către comandorului Tiberiu Liviu Chodan, care a fost comandantul Componentei Operaţionale Navale din Statul Major al Forţelor Navale.

Funcţia de comandant al Forţelor Navale a rămas vacantă după ce la sfârşitul anului trecut contraamiralul Alexandru Mîrşu, fostul comandant, a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Navale.

Delfinul, submarinul Forțelor Navale Române, a fost cumpărat de la ruși în 1986 iar prețul lui a depășit 60 de milioane de dolari. Nu a mai participat la vreo misiune de 18 ani. Stă la cheu în dana militară a portului Constanța.

Militarii care îl deservesc fac zilnic simulări de luptă și de scufundare pentru a nu-și pierde antrenamentul. În plus, toate dotările sunt întreținute, ca trecerea anilor să nu distrugă în totalitate singurul submarin militar al României.

Cel puțin 20 de milioane de dolari, o treime din prețul lui inițial, trebuie să cheltuiască statul român pentru ca submarinul să devină din nou funcțional. Iar primii bani pentru modernizare vor sosi chiar în acest an, a anunțat la Constanța, ministrul Apărării, Mircea Dușa.