MENIU

Singurul simptom care anunţă cancerul la femei

Singurul simptom care anunţă cancerul la femei

Cancerul s-a transformat într-una dintre principalele cauze ale mortalităţii în rândul femeilor, un coşmar care ne ameninţă viaţa armonioasă, a cărui presiune palpită în întunericul conştiinţei noastre.

Pe lângă o alimentaţie sănătoasă, sport şi un stil de viaţă echilibrat, atenţia cu care ascultăm ceea ce ne comunica trupul nostru este vitală pentru a ne asigura că nu riscăm nicidecum să ne îmbolnăvim de cancer. Există însă un simptom comun celor mai grave forme ale acestei terifiante afecţiuni, pe care multe dintre noi alegem să îl ignorăm, până ce este prea târziu. Află din rândurile de mai jos despre ce e vorba!

Balonarea persistenţa, simptomul pe care nu ai voie să îl tratezi cu uşurinţă

În teorie, alimentaţia nesănătoasă, stilul de viaţă dezordonat şi lipsa de mişcare conduc la acumularea de gaze în intestine şi în stomac, produse în momentul în care organismul descompune mâncarea ingerată, fenomen care se manifestă frecvent. Balonarea poate fi însoţită şi de flatulenţă, eructaţii (râgâială) sau disconfort abdominal.

În majoritatea cazurilor, balonarea nu este o afecţiune gravă, ci doar una care îţi tulbură starea de bine. Dincolo de senzaţia neplăcută, de presiune şi durere surdă, abdomenul umflat, care se întrevede printre rochiile şi cămăşile largi şi îţi compromite cu totul ţinutele mulate, reprezintă unul dintre cele mai mari „necazuri” ale unei femei.

Cum îţi dai însă seama dacă balonarea cu care te confrunţi nu este doar o mică supărare de ordin estetic şi o sursă de disconfort, ci un simptom de-a dreptul alarmant? Atunci când senzaţia de abdomen umflat nu se instalează doar după mesele copioase sau în perioada sărbătorilor, ci este constantă şi lipsită de motiv. Dacă se însoţeşte şi de crampe abdominale insuportabile, de scaun cu sânge, pierdere în greutate şi sângerări în afara menstruaţiei, ar trebui să contactezi cât de repede posibil un doctor.

Mai mult pe divahair.ro

Mai multe articole despre:
cancer simptom