Singurele pungi de plastic care vor mai fi vândute în România, după 1 ianuarie 2018
Comercianții nu vor mai avea voie, începând cu prima zi a anului 2019, să vândă pungi subțiri și foarte subțiri de plastic cu mâner, conform unui act normativ publicat pe 10 aprilie în Monitorul Oficial. În caz contrar, firmele vor risca amenzi cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei.
Măsura este inclusă în Legea nr. 87/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Aceasta a apărut azi în Monitorul Oficial și va intra în vigoare vineri, astfel că interdicția va fi valabilă din ianuarie 2019.
Concret, de la 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner va fi interzisă în România.
„(...) se interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner. (...) se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner”, scrie în noua lege.
În esență, pungile din plastic subțire vor fi considerate cele cu grosime sub 50 de microni, iar cele din plastic foarte subține - cele cu grosime sub 15 microni.
Comercianții care nu vor respecta noua interdicție vor risca să fie amendați cu sume cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei.
În esență, reprezentanții Guvernului, cei care au inițiat interdicția, au motivat că actualul consum de pungi de plastic duce la cantități ridicate de deșeuri abandonate. În plus, acesta „implică utilizarea ineficientă a resurselor și se preconizează că, dacă nu se iau măsuri, consumul va crește”. Practic, măsura vine în contextul în care pungile aruncate de oameni poluează mediul și amenință ecosistemele acvatice.
Sursa: avocatnet.ro