Singura şansa ca omenirea să supravieţuiască pe Pământ: Este cea mai îndrăzneaţă soluţie!
Un scut gigantic de peste 100.000 de tone ar putea fi amplasat pe orbita Pământului pentru a proteja omenirea de efectele exploziilor solare.
În prezent, activitatea umană se bazează pe infrastructura electrică. Fără energie electrică sistemul de control al climei s-ar opri, de asemenea nu vom putea utiliza în continuare sistemele de comunicare din prezent.
În afară de sateliţii de telecomunicaţii, în spaţiu se află şi Staţia Spaţială Internaţională, dar şi o mulţime de sateliţi GPS. Conform Sicence Alert, acesta este motivul pricipal pentru care exploziile solare reprezintă un pericol, descopera.ro.
Pentru a preîntâmpina efectele exploziilor solare, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii Harvard a publicat recent un studiu care propune o soluţie îndrăzneaţă: amplasarea unui scut magnetic gigant în orbită. După cum explică specialiştii, exploziile solare reprezintă un pericol uriaş pentru umanitatea din prezent. Pentru mai bine de 150 de ani, de la faimosul eveniment Carrington din 1859, specialiştii au încercat să găsească o metodă împotriva exploziilor solare.
Pentru a contracara acest risc, Manasavi Lingam şi Abraham Loeb, din cadrul Harvard Smithsonian Center for Astrophysicist (CfA), au dezvoltat un model matematic simplu care poate urmări pierderile economice provocate de exploziile solare de-a lungul timpului. Modelul are la bază doi factori: în primul rând este luat în considerare faptul că energia furtunilor solare creşte în timp, la fel de exponenţial se dezvoltă şi tehnologia, precum şi dependenţa oamenilor de aceasta.
Specialiştii au propus amplasarea unui scut magnetic între Pământ şi Soare. Scutul ar putea fi amplasat în punctul Langrange, de unde ar putea bloca particulele energetic. În urma analizelor, Lingham şi Loeb au indicat că, din punct de vedere tehnic, ideea construirii unui scut este realizabilă. După cum afirmă Leob, un astfel de scut ar putea fi construit până la sfârşitul acestui secol. Iar costurile ar putea fi relativ mici faţă de distrugerile provocate de exploziile solare. ''Costul pentru amplasarea unei astfel de infrastructuri (care ar cântări 100.000 de tone) în spaţiu ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari, mult mai puţin decât costurile distrugerilor provocate până la sfârşitul secolului,'' a declarat Loeb.
Conform specialiştilor, acelaşi tip de scut ar putea fi utilizat pentru consolidarea atmosferei de pe Marte şi uşurarea misiunilor cu echipaj uman către suprafaţa planetei.