Sindicatul polițiștilor EUROPOL, acuzații grave: Numărul angajaților MAI infectați cu noul coronavirus, mult mai mare decât cel anunțat oficial
Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL anunță că numărul angajaților Ministerului de Interne infectați cu noul coronavirus ar fi depășit cifra de 1.000, și nu este de 932, așa cum susține MAI, într-o situație prezentată oficial.
„Deși au trecut aproape 5 luni de la declanșarea pandemiei de coronavirus în România, Ministerul Afacerilor Interne ține în continuare ascuns numărul de angajați care sunt infectați cu noul coronavirus, deși majoritatea dintre polițiști sunt în linia întâi, iar riscul de infectare al acestora este iminent.
Având în vedere solicitarea noastră trimisă instituției cu privire la numărul de angajați infectați, în data de 26.07.2020, MAI ne prezintă următoarea situație:
- numărul total de angajați M.A.I. pentru care s-a impus autoizolarea/carantina: 6730;
- numărul total de angajați M.A.I. confirmați cu virusul COVID-19 este de 932;
- numărul total de angajați M.A.I. declarați vindecați 539”, au transmis, marți, reprezentanții EUROPOL într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii susțin că „dacă la sfârșitul lunii iunie erau puțin peste 500 de angajați MAI infectați, la o lună distanță, numărul acestora aproape s-a dublat, în momentul de față depășind 1.000 de cazuri confirmate”.
Aceștia cer prezentarea la intervale regulate de timp a cazurilor confirmate cu noul coronavirus în rândul polițiștilor, care „sunt în toată această perioadă în linia întâi”, pentru că MAI „a tot ezitat să facă publice aceste informații”, potrivit comunicatului EUROPOL.