MENIU

Sindicatul Meridian contestă o ordonanţă a guvernului

Ordonanţa privind trecerea Oficiului Participaţiunilor Statului Privatizare în Industrie din subordinea Ministerului Economiei în cea a AVAS a fost blocată. Confederaţia Sindicatelor Meridian a dat în judecată Guvernul României pentru ca această măsură să nu fie aplicată. Sindicaliştii susţin că AVAS nu are capacitatea să administreze societăţile aflate în portofoliul Oficiului.

Oficiul Participaţiunilor Statului şi Privatizare în Industrie are în portofoliu 60 de societăţi comerciale din industria petrolului şi minerit. Dacă ordonanţa atacată în justiţie de Sindicatul Meridian ar fi fost pusă în aplicare, toate aceste societăţi ar fi trecut în subordinea AVAS.

"Avem încheiate strategii pe timp mediu, lung, protocoale, analize, studii. Trecând aceste unităţi la AVAS se pierd aceste acte pe care noi le-am încheiat cu Ministerul Economiei", a declarat Ioan Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian.

Deşi deocamdată aplicarea ordonanţei a fost amânată din cauza procesului intentat de sindicatul Meridian, reprezentanţii AVAS susţin că ea va intra totuşi în vigoare.

"Această ordonanţă nu se suspendă, mai mult, ordonanţa este în procedură legislativă la Senat şi urmează să intre la comisia de buget finanţe", a declarat Mircea Marinescu, vicepreşedinte AVAS.

Procesul intentat statului de Sindicatul Meridian se află pe rol la Curtea Constituţională.
Mai multe articole despre:
AVAS Meridian