Sindicate: Protestele pot fi reluate dacă proiectul legii salarizării nu va rezolva inechităţile
Federaţia Sindicală Hipocrat anunţă că proiectul salarizării, discutat vineri la Guvern, nu rezolvă problemele, iar dacă inechităţile nu vor fi excluse, ar putea fi reluate protestele, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
"Federaţia Sindicală Hipocrat consideră că proiectul discutat ieri, 22 aprilie, nu rezolvă problemele de fond ale personalului medical. Prin urmare, protestele, în acest moment suspendate, au toate şansele să fie reluate. Proiectul prezentat nu va fi în măsură să rezolve nici inechităţile salariale create în interiorul sectoarelor de activitate între aceleaşi categorii de personal si nici nu poate garanta faptul că intra şi intersectorial se promovează principii echitabile de recunoaştere a pregătirii profesionale şi a importanţei muncii depuse de fiecare salariat în parte", transmit reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat.
Aceştia mai arată că există o nelinişte în cadrul membrilor de sindicat, pe motiv că revendicările care au generat pichetările şi protestele nu au şanse prea mari să fie soluţionate. "Calendarul de proteste a fost doar suspendat, nu anulat", a declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.
Liderii de sindicat prezenţi vineri la Consiliul Naţional Tripartit s-au declarat nemulţumiţi de planurile Guvernului privind noul proiect al ordonanţei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, calificând-o drept o ''cârpeală'' care va muta inechităţile ''un pic mai sus''.
Marius Sepi, prim-vicepreşedinte al Sanitas, a afirmat că în Sănătate ''situaţia este explozivă, riscă să iasă de sub control''. El a explicat că nu se poate ''să o luăm pe bucăţi'' pentru că nu se poate duce în faţa oamenilor să le explice faptul că majorările salariale sunt doar pentru unii. ''Deci şi eu o numesc o cârpeală'', a concluzionat el, adăugând că votul a fost de principiu să se continue discuţiile tehnice.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a subliniat că prin noul proiect inechităţile din sectorul bugetar se vor muta din zona de jos ''un pic mai sus''.
Ordonanţa de urgenţă care va reglementa sistemul salariilor bugetarilor va fi pusă în dezbatere publică la 15 mai, iar noua abordare se va concentra pe salariile de bază, nu pe sporuri şi indemnizaţii, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, vineri, după şedinţa Consiliului Naţional Tripartit.
Ministrul a explicat că ordonanţa trebuie să aibă la bază principiul solidarităţii şi principiul neutralităţii între familiile ocupaţionale şi că noua abordare se va concentra pe salariile de bază şi nu pe sporuri şi indemnizaţii.
"Discutăm de o sumă care nu ar putea să rezolve toate inechităţile din sistem şi trebuie să fim cu toţii conştienţi de acest lucru. Este un proces în care nu va fi posibil ca toată lumea să fie mulţumită. Şi atunci, se pune problema, cu aceste resurse puţine pe care le avem, ce putem să facem? Şi avem opţiunea să încercăm să cârpim pe ici, pe colo toată grila de salarizare, cum a fost încercat deja şi nu am avut un mare succes, sau avem opţiunea să ne concentrăm resursele acolo unde este cel mai mult nevoie de ele", a argumentat Pîslaru.
Propunerea principială a Guvernului, în accepţiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare "în sus", în limita resurselor bugetare existente, care să permită o minimă reglare a piramidei salariale.
Ministrul a adăugat că nu este vorba numai de bugetarii care au studii medii, ci şi de salariaţii cu funcţii superioare care sunt la începutul carierei şi abia intră în sistemul bugetar, care trebuie să fie "cât de cât motivaţi".