Sindicate CE Oltenia: "Există riscul ca întreg sistemul energetic să fie afectat"
Gabriel Căldărușe, liderul Sindicatul Energie Oltenia, a declarat pentru Realitatea TV că situația este una dramatică, pentru că există riscul ca întreg sistemul energetic să fie afectat. Reprezentanții sindicatelor spun că încă nu s-a ajuns la o înțelegere cu cei din minister, dar că azi va veni la negocieri ministrul Anton Anton.
Situația este una dramatică, pentru că există riscul ca întreg sistemul energetic să fie afectat. Azi vom avea o întâlnire între factorii responsabili dintre companie și reprezentanții ministerului. Sperăm ca măcar în al 13-lea ceas să blocăm această situație. Reprezentanții sindicatelor spun că încă nu s-a ajuns la o înțelegere cu cei din minister.
A fost o primă discuție luni, nu s-a reușit să se ajungă la un consens. Urmează ca azi să fie o altă întâlnire la Târgu Jiu. Am înteles că o să vină și ministrul energiei. Cu conducerea au fost nenumărate întâlniri, ultima marți seară, care a durat până la 7 dimineața, dar nu s-a ajuns la nicio înțelegere.
Avem pierderi zilnice, în condițiile în care acestea puteau fi evitate. E ceva ciudat în aceste lucruri care se întâmplă la ora actuală.
A fost obținută o anumită majorare a salariilor pentru personalul din producție. Totuși, oamenii sunt nemulțumiți cu oferta prezentată de administrație.
Există o listă cu dolanțe ale oamenilor. Acești își doresc creșteri salariale substanțiale. Salariile sunt foarte mari, comparativ cu Complexul Energetic Oltenia. Ne confruntăm cu foarte multe probleme. Condițiile sociale, de muncă, este o situație apocaliptică la Complex, vorbim strict de oamenii care lucrează în acest complex, care fac mari eforturi. Să vină cineva în carieră să muncească, să vadă în ce condiții. Este un efort supraomenesc. În momentul de față a fost oprit un grup energetic la termocentrala Rovinari. Există riscul ca pe parcursul zilei să se oprească și al doilea grup și pe perioada imediat urmatoare. Sperăm să fie deblocate. Facem apel ca această situație să fie deblocată. Trebuie să avertizăm că există posibiltatea ca oamenii să rămână fără căldură, ba mai mult, să pice sistemul energetic național!
În urmă cu o săptămână, minerii de la CEO au declanşat o grevă, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă. Ei au obţinut ulterior unele majorări salariale, dar o parte dintre ei nu au renunţat la protest. Sindictele au obținut, totuși, vizita ministrului Anton Anton la discuții.
Ministrul Energiei, Anton Anton, şi secretarul de stat Doru Vişan vor avea, joi, o noua întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), ca urmare a reluării grevei in carierele CEO, a anunţat ministerul. În noaptea de miercuri spre joi, una din cele trei unităţi funcţionale ale termocentralei de la Rovinari a fost închisă pe fondul reducerii rezervelor de cărbune.
”Ministrul Energiei Anton Anton impreuna cu Secretarul de Stat Doru Visan vor avea in cursul zilei de astazi, 17 ian 2019, o noua întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, urmare a reluării grevei in carierele CEO. Discutiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Targu Jiu”, se arată în comunicatul ministerului