MENIU

Sindicaliştii Sanitas se pregătesc de grevă generală! Care sunt nemulţumirile acestora

Reprezentaţii Ministerului Sănătăţii se întâlnesc luni cu  sindicaliștii de la Sanitas.

UPDATE 12.50 Personalul TESA din sănătate, nemulţumit de diferenţele mari din sistemul de salarizare, ameninţă cu declanşarea acţiunilor de protest, inclusiv cu grevă generală, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, declarând, luni, că nemulţumirea este generalizată şi că, de la ora 14.00, va discuta cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

“Este o nemulţumire generalizată, vine pe fondul celor nouă luni de negocieri, în care am descoperit câteva lucruri cu care nu suntem de acord. În primul rând, diferenţele foarte mari între aceleaşi tipuri de profesii în spitalele neclinice şi spitalele clinice, diferenţe foarte mari între nivelul de pregătire de postliceală şi studii superioare, excluderea în totalitate a personalului tehnic administrativ din spitale şi a colegilor noştri din DSP, aici am în vedere funcţionarii publici şi cei din creşe”, a spus Marius Sepi.

Liderul sindical a explicat că pe salariaţii din sănătate i-a nemulţumit şi apariţia Ordonanţei 43, prin care vor fi creşteri salariale pentru personalul tehnic din ministere.

“Săptămâna trecută a apărut Ordonanţa 43 prin care, dintr-o dată, s-au găsit resursele financiare necesare pentru a asigura o creştere salarială pentru personalul tehnic din ministere. Asta după ce la întâlnirile cu miniştrii Muncii şi Sănătăţii, de acum două săptămâni de la Guvern, ni s-a spus foarte clar că nu sunt bani şi că se va interveni pe Legea de salarizare de la 1 septembrie. Suntem în data de 5 şi deocamdată nu am primit nicio invitaţie. Luăm în calcul greva generală, 100 la sută. Pregătim o grevă generală adevărată în sistemul de sănătate şi de asistenţă social”, a mai spus prim-vicepreşedintele Sanitas.

El a precizat că nu i se pare normal ca în aceeaşi profesie să fie diferenţe salariale de peste 800 de lei, în spitalele clinice şi neclinice, iar între colegii cu studii posticeale şi cei cu studii universitare diferenţa să fie şi de 1.200 lei.

La ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Federaţii SANITAS au fost invitaţi la negocieri la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Liderul sindical Marius Sepi a precizat că, în cazul în care nu vor fi soluționate solicitările, le va cere colegilor mandat în vederea declanșării unei greve generale.

Federația Sanitas a convocat luni o ședință extraordinară a Biroului Executiv pentru stabilirea planului de acțiune, ca urmare a "atitudinii sfidătoare" a miniștrilor Muncii și Sănătății, precum și a Guvernului, față de solicitările sindicatului, se arată într-un comunicat de presă al organizației sindicale.

"În săptămâna 8 — 14 august, reprezentanții Federației au purtat, în două runde, discuții cu miniștrii mai sus amintiți, referitor la posibilitățile de rezolvare a nedreptăților generate de OUG 20/2016. Negocierile au fost de multe ori foarte aprinse, iar membrii Biroului Executiv prezenți au fost asigurați, cu discursuri elaborate și calcule iscusite, că, spre exemplu, situația TESA din Sănătate nu se poate rezolva printr-o nouă OUG. Descoperim cu stupoare, la publicarea OUG 43/2016, că ceea ce nu este posibil pentru anumite categorii de salariați este posibil pentru altele. Descoperim că salariații din ministere sunt considerați a fi o categorie net superioară tuturor celorlalți salariați și că pentru ei orice este posibil, mai ales atunci când este necesară fidelizarea lor în pragul unor alegeri generale gestionate pentru prima dată în România democratică de o 'administrație centrală apolitică'", susțin sindicaliștii.