MENIU

Sindicaliștii Sanitas pichetează din nou Guvernul. Lista de revendicări

Sindicaliștii Sanitas pichetează din nou Guvernul. Lista de revendicări / Foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Sindicalistii Sanitas picheteaza din nou, marti, sediul Guvernului, actiunea urmand a continua pana la rezolvarea solicitarilor adresate Ministerului Sanatatii si Guvernului. Sindicalistii s-au intalnit, luni, cu ministrul Sanatatii, Nelu Tataru.

Potrivit Sanitas, in incercarea de rezolvare a problemelor cu care se confrunta salariatii sistemului sanitar, membrii Biroului Operativ al Federatiei Sanitas din Romania s-au intalnit luni, cu Nelu Tataru- Ministrul Sanatatii.

Principalele teme de discutie au fost:

- Aplicarea sporului de pana la 30% pentru toata perioada in care va fi prelungita starea de alerta. In acest sens Federatia SANITAS a solicitat elaborarea unei ordonante de urgenta cu consultarea partenerilor sociali.

- Aplicarea unitara si continua a sporului de epidemie in toate unitatile nominalizate in Ordinul M.S. nr. 555/2020, pentru toti salariatii care indeplinesc conditiile de acordare. Federatia SANITAS a solicitat, de asemenea, elaborarea unui act normativ (hotarare de guvern) cu consultarea partenerilor sociali.

"In ceea ce priveste cresterea salariilor tuturor angajatilor la nivelul anului 2022, incepand cu 1 ianuarie 2021, precum si aplicarea sporurilor la salariul actual, Ministrul Sanatatii ne-a asigurat ca a transmis impactul bugetar atat Ministrului Finantelor Publice cat si Primului-ministru. Celelalte solicitari ale Federatiei SANITAS sunt de competenta Guvernului, motiv pentru care asteptam in continuare urmatoarea intalnire patronata de Premierul Ludovic Orban, cu participarea reprezentantilor ministerelor de resort si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate", a transmis Sanitas.

Totodata, federatia SANITAS solicita:

1. Adoptarea unor masuri de protectie a sanatatii si securitatii salariatilor din Sanatate si Asistenta sociala astfel incat sa determine reducerea numarului de salariati infectati cu SARS-COV-2.

2. Deblocarea posturilor in unitatile sanitare, cele de asistenta medico-sociala si cele de asistenta sociala.

3. Relansarea dialogului social real la toate nivelurile.

4. Punerea in aplicare a legislatiei cu caracter salarial

5. Acordarea, incepand cu 1 ianuarie 2021, a salariilor prevazute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenta sociala si medico-sociala.

6. Calcularea sporurilor la salariul de baza actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenta sociala si medico-sociala.

7. Adoptarea in regim de urgenta a normelor de aplicare a Legii nr. 56/2020 pentru respectarea dreptului legal la pensie de urmas pentru copiii colegilor decedati la datorie.

Mai multe articole despre:
protest sanitas sanitas