MENIU

Sindicaliştii din silvicultură pichetează Camera Deputaţilor

Sindicaliştii din silvicultură pichetează Camera Deputaţilor

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva pichetează, marţi, sediul Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de iniţiativele parlamentare de modificare a Legii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, care vor duce la o diminuare cu peste 650.000 hectare a fondului forestier proprietate publică a statului şi la dispariţia a peste 3.000 de locuri de muncă.

Sindicaliştii din silvicultură solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură respingerea proiectului de Lege PL-x nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, "prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe".

Potrivit comunicatului transmis de Federaţia Silva, sindicaliştii consideră că "proiectul de Lege PL-x nr. 9/2019 contravine prevederilor art.135 alin.(2) lit. b) şi d) din Constituţie, care consacră cu titlu de obligaţie în sarcina statului protejarea intereselor naţionale în activitatea economică (...), precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional. PL-x nr. 9/2019 încalcă Constituţia României, care statuează la art. 136 că proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. PL-x 9/2019 încalcă Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, care la art. 34 prevede că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia".

Aceştia avertizează că PL-x nr. 9/2019 transformă o lege de reconstituire a dreptului de proprietate (Legea nr. 1/2000), al cărei scop este de a înfăptui un act reparatoriu faţă de proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat proprietăţile, într-o lege neconstituţională de împroprietărire fără drept a unităţilor de cult şi a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti. Proiectul de lege nr. 9/2019 creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de proprietate, chiar dacă titlurile de proprietate au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive, atrage atenţia sursa citată.

"În urma evaluării impactului pe care propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului forestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 650.000 hectare a fondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă", se precizează în comunicat.

În al doilea rând, Federaţia Silva solicită Parlamentului României înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Celelalte solicitări ale sindicaliştilor din silvicultură către parlamentari sunt: respingerea propunerii legislative nr. 16/2019 prin care drumurile forestiere, lucrările de corectare a torenţilor şi terenurile forestiere aferente acestora, care deservesc fondul forestier proprietate publică a statului, sunt trecute cu titlu gratuit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora; respingerea propunerii legislative nr. 482/2018 pentru aprobarea OUG nr. 56/2018 de completare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, prin care se urmăreşte transformarea unor regii în societăţi pe acţiuni; asigurarea unei protecţii reale a personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic şi introducerea unor activităţi din silvicultură în categoria condiţiilor speciale de muncă.

Sursa: agerpres.ro