MENIU

Sindicaliștii din educație și învățământ amenință cu GREVA GENERALĂ. Cum ar putea furia sindicatelor să paralizeze activitatea în România

Foto: Profimedia

România ar putea fi paralizată de greve și proteste de amploare în următoarea perioadă! Este avertismentul care vine din partea angajaților din sănătate și educație și totul se întâmplă din cauza nivelului de salarizare. Oamenii cer Guvernului respectarea legii și au început să strângă semnături pentru declanșarea grevei generale.

Cadrele didactice susțin că anul școlar s-ar putea încheia chiar la finalul acestei luni, iar medicii amenință că vor bloca activitatea din spitale, iar în aceste condiții pacienții sunt cei care vor avea de suferit.

 Sindicatele din Sănătate și Educație fac toate pregătirile necesare și au început deja să strângă semnături pentru declanșarea anunțatei greve.

Ce înseamnă acest lucru

Dacă ne referim la învățământ, anul școlar s-ar putea încheia chiar la finalul acestei luni, iar examenele naționale vor fi amânate

Dacă ne referim la sănătate, activitatea din spitale va fi blocată. Potrivit legii, în cazul unei greve generale, activitatea va fi asigurată cu doar 30% din capacitate. Aceasta înseamnă că nu va fi destul personal pentru a asigura îngrijirea pacienților, iar operațiile ar putea fi amânate, pacienții trimiși acasă, cu alte cuvinte haos în sistemul medical.

Se întâmplă acest lucru din cauza legii salarizării. Reprezentanții sindicatelor din sănătate cât și din educație că sunt foarte muți angajați care nu au ajuns cu salariul de bază la nivelul prevăzut în lege. De asemenea, ei spun că prin noua lege a salarizării, care ar trebui prezentată luna viitoare, vor avea parte de aceleași inechități.