MENIU

Sindicaliștii TVR, denunțuri în masă la Parchetul General

Sindicaliștii din TVR au depus joi mai multe plângeri şi denunţuri penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Motivul? Presupuse acţiuni ilegale, întreprinse de actuala conducere a SRTV şi prevăzute în legislaţia penală.

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala TVR a depus joi mai multe plângeri şi denunţuri penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând cercetarea eventualelor fapte de corupţie atribuite conducerii Societăţii Române de Televiziune - SRTV, conform unui comunicat al SRJ MediaSind.

În baza Rezoluţiei votate cu unanimitate de voturi de către membrii MediaSind TVR în data de 17 iulie 2019, conducerea filialei a depus mai multe plângeri pentru a fi cercetate anumite presupuse acţiuni ilegale, întreprinse de actuala conducere a SRTV şi prevăzute în legislaţia penală ("Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică"), se menţionează în comunicat.

Astfel, sindicatul semnalează "existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul încălcării de către preşedintele-director general SRTV, Doina Gradea, şi de către coordonatorii Departamentelor Resurse Umane şi Juridic a Convenţiilor OIM şi Directivelor UE în privinţa relaţiilor de muncă, a legislaţiei interne privind dialogul social, a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr 69/24.06.2019 prin împiedicarea în data de 12 iulie 2019, cu ajutorul jandarmilor, a accesului reprezentanţilor FAIR - MediaSind abilitaţi de lege să participe la şedinţa Consiliului de Administraţie în care se discutau probleme de interes profesional, social şi economic pentru angajaţii instituţiei publice. Contrar Sentinţei TMB nr. 7 FED/2017 şi a Hotărârii CA nr. 69/2019, cele trei persoane ce ocupă funcţiile de conducere menţionate mai sus au hotărât, de la sine putere, că "participarea reprezentanţilor Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind sau ai Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind la şedinţele consiliului de administraţie al SRTv sau la cele ale comitetului director SRTv/comitetelor directoare din cadrul studiourilor teritoriale ale SRTv este nelegală" - conform adresei nr. C/499 trimisă de SRTv organizaţiei noastre".

"În momentul în care reprezentanţilor noştri li s-a permis, după aproximativ 90 minute de proteste, accesul la şedinţa CA, Preşedintele-Director General a supus la vot Revocarea Hotărârii nr. 69/2019 privind constatarea reprezentativităţii FAIR-MediaSind în SRTV. După expunerea argumentelor FAIR-MediaSind susţinute cu documente oficiale, Consiliul de Administraţie a respins propunerea de revocare, singurul vot "pentru" fiind doar al preşedintelui-director general Doina Gradea", se mai spune în comunicat.

MediaSind mai reclamă existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal prin discriminarea organizaţiei în raport cu celelalte organizaţii apropiate/controlate de către actuala conducere şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul încălcării, în mai multe cazuri, de către conducerea SRTV, a prevederilor HG nr 714/2018 privind drepturile personalului instituţiilor publice în cazul delegărilor şi detaşărilor.

"În pofida numeroaselor adrese din partea MediaSind TVR adresate instituţiei, privind acordarea drepturilor financiare prevăzute de către actul normativ, conducerea a semnat împreună cu sindicatul SPUSTv un act adiţional la CCM SRTV prin care sunt diminuate aceste drepturi, fiind încălcate, în mod flagrant, prevederile HG. Conform art. 5 din HG 714/2018 "nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage, după caz, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală a celor vinovaţi"", explică sindicaliştii.

Aceştia menţionează şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal prin nerespectarea transparenţei decizionale, a prevederilor Legii nr. 544/2001 şi a prevederilor Ordonanţei nr. 26/2012 care interzic expres instituţiilor publice să achiziţioneze servicii juridice dacă au înfiinţate compartimente de profil. Pe rolul Tribunalului Bucureşti există mai multe cauze privind nerespectarea de către conducerea TVR a legii privind informaţiile de interes public, printre care se află şi cea privind contractele încheiate cu diverse case de avocatură. Pe fond, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SRJ MediaSind privind punerea la dispoziţie a contractelor cu casele de avocatură, iar SRTV a făcut recurs, susţinând că SRJ Mediasind nu are personalitate juridică!

"De fapt, este o stratagemă puerilă a Departamentului Juridic de a întârzia trimiterea către plătitorii de taxe a informaţiilor privind modul în care s-au cheltuit cele peste 1,3 milioane de euro în procesele cu proprii angajaţi. Totodată, se vor solicita instituţiei abilitate să verifice şi corectitudinea procedurilor de executare silită iniţiate de către conducerea SRTV", se mai menţionează în comunicat.

Plângerile mai fac referire la existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul cheltuielilor discreţionare privind organizarea Festivalului Cerbul de aur - ediţia 2018 şi a altor evenimente, precum şi în cazul folosirii în interes propriu a bunurilor instituţiei. Şapte membri ai Consiliului de Administraţie au reclamat Comisiilor de Cultură ale Parlamentului lipsa de transparenţă a preşedintelui - director general SRTV în cheltuirea banilor publici, existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în ceea ce priveşte organizarea unor concursuri de angajări cu "dedicaţie", fără participarea reprezentanţilor organizaţiei sindicale, sau angajări suspecte a unor membri CA şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în ceea ce priveşte pierderea unor contracte privind organizarea unor evenimente-etalon pentru Televiziunea Română, cum ar fi Festivalul George Enescu, sau diverse evenimente sportive etc, în favoarea unor grupuri de interese şi entităţi private.

"Având în vedere gravitatea acestor fapte care afectează drepturile membrilor noştri de sindicat din cea mai mare instituţie de media din ţară, Societatea Română de Televiziune, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind solicită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze cu celeritate aceste plângeri şi denunţuri penale pentru ca persoanele vinovate de aceste fapte să răspundă în faţa legii iar angajaţii Televiziunii Naţionale să poată să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de legalitate şi normalitate", se mai spune în comunicat.

Mai multe articole despre:
conducerea TVR sindicate tvr