MENIU

Simptomele infecției cu coronavirus. Cum se transmite și cum putem preveni îmbolnăvirea

simptome coronavirus

Afla, din acest material, care sunt simptomele infectiei cu coronavirus si cum se poate preveni imbolnavirea.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, simptomele cel mai des observate în cazul infecției cu noul coronavirus sunt febră, tuse și dificultăți în respirație (dispnee).

Infecțiile umane cu coronavirusurile comune sunt mai mult asimptomatice sau cu simptome clinice medii, semănând cu o răceală comună (tuse, febră, nas înfundat, etc.), însa au fost observate infecții severe și chiar  fatale.

Aceste virusuri sunt capabile să cauzeze la om infecții ale tractului respirator inferior, inclusiv pneumonii. 

Simptomele pentru infecţia cu SARS-CoV-2 observate până acum au fost: febră, tuse, dificultate în respiraţie (dispnee).

Cum se transmite coronavirusul?

Infectia se transmite de la om la om. 

Se presupunecă transmiterea este similară cu cea a MERS-CoV şi SARS, pe cale respiratorie, prin picaturi de secreţie, produse când o persoană infectată tuşeşte sau strănută. 

Transmiterea este posibilă şi când are loc contactul direct cu fluidele (sânge, materii fecale, urină, salivă, spermă) de la o persoană infectată. Este considerată şi transmiterea de la animale la om prin contactul cu animale bolnave sau cu produse de la acestea, de aceea se recomandă evitarea contactului cu animale bolnave şi aplicarea măsurilor generale legate de manipularea animalelor şi produselor de la acestea, prepararea alimentelor. 

Cum putem preveni îmbolnăvirea cu coronavirus 

Recomandările generale pentru protejarea sănătății în vederea reducerii expunerii și a transmiterii virusurilor cu transmitere respiratorie includ igiena mâinilor și igiena respiratorie, precum și practici pentru o alimentație sigură:

-Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun, sau cu soluții pe bază de alcool;
-Când tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu o batistă de hârtie, apoi aruncați imediat batista și spălați-vă pe mâini;
-Evitați contactul apropiat cu persoanele care tușesc și au febră;
-Dacă aveți febră, tușiți și respirați cu greutate, mergeți la medic și spuneți-i medicului dacă ați călătorit recent.

Mai multe articole despre:
simptome coronavirus