MENIU

Simona Halep, anunţ trist după eliminarea de la Wuhan

Simona Halep

Simona Halep a pierdut fără drept de apel în turul doi la Wuhan în faţa jucătoarei din Slovacia Dominika Cibulkova.

Simona Halep a primit îngrijiri medicale pe durată partidei, dar chiar și așa nu a putut reveni.

Simona Halep a declarat, la puțin timp de la înfrângerea suferită în fața Dominikăi Cibulkova, că ar fi trebuit să se retragă după ce, în timpul primului set, i s-a blocat spatele, iar următoarele game-uri au devenit tot mai dificil de dus la capăt.

„A fost greu să joc la început deoarece aveam spatele blocat. Normal, trebuia să mă retrag, dar nu am vrut şi nici nu-mi place să fac asta. Am tras de mine să joc din ce în ce mai bine. Îmi place să joc, am venit aici şi am vrut să dau totul până la ultima speranţă şi şansă. Am fost aproape în setul al doilea, aşa că un meci ca acesta îmi dă încredere că nivelul meu este destuld e bun. Nu sunt dezamăgită, dar sunt tristă că această accidentare vine de nicăieri. Vom vedea ce se va întâmpla în câteva zile”, a declarat Simona Halep, potrivit site-ului WTA.

Dominika Cibulkova a obținut a cincea victorie în șapte întâlniri cu Simona Halep. Slovaca nu a pierdut niciun game în primul set cu Simona Halep şi a revenit şi în setul secund cdupă ce Simona Halep îşi revenise.

Scorul final a fost 6-0, 7-5 în favoarea jucătoarei de pe locul 31 WTA, după o partidă în care Simona Halep a acuzat probleme la spate.

Pentru Simona Halep urmează săptămâna viitoare turneul de la Beijing, unde speră să participe.

Mai multe articole despre:
Simona Halep