Silvio Berlusconi, din nou în spital - Cât de grave sunt sechelele după infectarea COVID-19
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat din nou marţi pentru tratarea unor sechele în urma COVID-19, la numai zece zile după ce fusese externat.
În vârstă de 84 de ani, Berlusconi a fost internat în noaptea de luni spre marţi în spitalul San Raffaele din Milano, au declarat pentru AFP surse din partidul său Forza Italia, confirmând informaţii din presă, relatează Agerpres.
În vârstă de 84 de ani, Berlusconi a fost externat pe 1 mai din acelaşi spital, unde a rămas internat mai mult de trei săptămâni, de asemenea pentru tratarea sechelelor cu care a rămas după infectarea cu noul coronavirus în septembrie.
În ultimele zile, Berlusconi a rămas la vila sa din Arcore, unde o încăpere i-a fost dotată cu toate echipamentele medicale pentru continuarea tratamentului, potrivit medicului său de încredere Alberto Zangrillo.
Politicianul miliardar, operat pe cord deschis în anul 2016, a fost de mai multe ori internat în spital în ultimele luni, pentru a se trata de COVID-19, de probleme cardiace şi în urma unei căzături.
Spitalizările sale repetate au impus amânarea audierilor în procesul în care este acuzat că a încercat să cumpere tăcerea unor martori la petrecerile sale sexuale, denumite „bunga-bunga”. Următoarea audiere este programată pentru joi.