MENIU

Silvio Berlusconi a fost externat: ”A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele. Am scăpat și de data asta!”

Silvio Berlusconi

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat luni din spitalul San Raffaele din Milano, după ce a fost tratat pentru o infecție pulmonară gravă cauzată de Covid-19. 

”A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor de la San Raffaele, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele. În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape!", a spus fostul premier, într-o scurtă declarație de presă. 

"Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă", a adăugat acesta, făcând apel la cetățeni să respecte regulile sanitare. Berlusconi, care împlinește luna aceasta 84 de ani, și-a exprimat și solidaritatea cu alte victime ale Covid-19 şi cu rudele acestora.

Potrivit presei locale, fostul premier conservator va mai sta în izolare la domiciliu până când se va recupera complet în urma infectării. Berlusconi a fost spitalizat ca "pacient din grupa de risc, din cauza vârstei şi a vechilor sale boli", între care şi probleme cu inima, pentru care a avut nevoie de o intervenţie pe cord deschis, a explicat profesorul Alberto Zangrillo, şeful departamentului de reanimare de la Spitalul San Raffaele, care l-a ţinut sub supraveghere pe magnatul media.

Supranumit "Cavaliere", fostul premier a anunţat pe 2 septembrie că a fost testat pozitiv. Ulterior, au fost confirmați cu noul coronavirus și trei dintre copiii săi și noua sa iubită. Din izolare, acesta a luat parte la campania electorală pentru alegerile regionale şi locale sunând la diferite evenimente ale formațiunii sale politice. Italia va organzia alegeri pe 20 și 21 septembrie, amintește Agerpres. 

 

Mai multe articole despre:
silvio berlusconi covid-19