MENIU

Siguranță în școli - Teste GRATUITE pentru britanicii care au copii

Britanicii care au copii vor primi teste gratuite pentru Covid

Autoritățile din Londra au anunțat că familiile care au copii vor primi gratuit teste rapide de două ori pe săptămână, în contextul în care guvernul vrea să redeschidă școlile pe 8 martie. 

Testele vor fi disponibile și la personalul din cabinetele școlare, fiind livrate inclusiv celor care lucrează cu unitatea de învățământ, precum șoferii autobuzelor.

Testarea este recomandată să se facă indiferent dacă cei mici au sau nu simptome. Astfel, a spus Serviciul public de Sănătate, ”vor fi descoperite mai ușor cazurile nedetectabile și se va rupe lanțul transmiterii.”

Ministrul Educației, Gavin Williamson, a subliniat că măsura face parte din planul autorităților de a asigura părinții și personalul din școli că unitățile de învățământ oferă toată siguranța posibilă.

În cazul unui rezultat pozitiv, persoana respectivă va trebui să facă și un test PCR pentru confirmare. 

În paralel, autoritățile au extins și campania de imunizare. De luni, persoanele cu vârsta între 60 și 63 de ani vor primi scrisori în care li se va explica cum se pot programa pentru vaccinare. Guvernul estimează că, până la jumătatea lunii aprilie, toți cei de peste 50 de ani vor fi primit deja o primă doză de vaccin anti-Covid.

Marea Britanie a anunțat că, odată ce categoriile prioritare vor fi imunizate, campania de vaccinare va progresa în funcție de vârstă mai degrabă decât de expunerea dată de profesie, lucru care i-a nemulțumit pe profesori și polițiști. 

Comitetul mixt pentru vaccinare și imunizare (JCVI), comitetul științific care supraveghează vaccinarea în masă, a sfătuit să se acorde prioritate persoanelor cu vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, apoi celor de peste 30 de ani și, în final, celor cu vârste între 18 și 29 de ani, potrivit hotnews. 

Citește și: ”20 de milioane de britanici s-au vaccinat împotriva Covid. Țara se confruntă cu un val agresiv de infectări”