SIDA poate fi prevenită. Iată ce rezultate uimitoare are acest medicament
Un antiretroviral testat că tratament preventiv la homosexualii cu risc de HIV/SIDA s-a dovedit deosebit de eficient şi ar trebui să facă parte din metodele standard de prevenire a acestei boli.
"Reducerea impresionantă a cazurilor de HIV la persoanele care iau profilaxia pre-expunere (sau PrEP), fără nici o creştere semnificativă a altor infecţii cu transmitere sexuală este liniştitoare la nivel clinic şi comunitar, precum şi la nivelul tuturor protagoniştilor din sănătatea publică", spun autorii studiului, citat de Agerpres.
Ei s-au declarat favorabili integrării acestui tratament între metodele curente de prevenire puse la dispoziţia homosexualilor cu risc de infecţie. Realizat în Marea Britanie, din noiembrie 2012, studiul a implicat 544 de homosexuali neinfectati, dar care au avut relaţii sexuale neprotejate în ultimele 90 de zile. La jumătate dintre ei li s-a administrat imediat o doză zilnică de Truvada, o combinaţie de tenofovir antiretroviral şi emtricitabina, produsă de laboratorul Gilead Sciences din SUA, în timp ce ceilalţi au primit tratamentul într-un mod diferit, un an mai târziu.
Doar trei infecţii au fost observate în primul grup, faţă de 20 de infecţii în al doilea grup, reprezentând o reducere a riscului relativ de aproximativ 86%, potrivit echipei de cercetători conduse de profesorul Sheena McCormack.