MENIU

Sibiul, gazda celei de–a XIV–a ediții a Festivalului Medieval "Cetăți Transilvane"

Sibiul a organizat cea de-a XIV–a ediție a Festivalului Medieval "Cetăți Transilvane", în perioada 29–31 august. Evenimentul a debutat oficial vineri, la ora 21, cu parada artiștilor ce a pornit din parcul Cetății, și s–a încheiat duminică seară, în jurul orei 23, pe ritmurile muzicale ale trupei letoniene Obscurus Orbis și cu demonstrațiile de lupte ale Companiei de Reconstituiri Istorice Chigot din Bulgaria.

Sfârșitul verii a încrucișat spadele medievale în centrul Sibiului. Festivalul Medieval s-a bucurat - potrivit organizatorilor - de un adevărat succes. "Am avut un public constant, care nu a plecat din fața scenei până la sfârșitul spectacolelor ori concertelor. A fost o ediție reușită", a spus Mihai Zugravu, PR-ul evenimentului, relatează publicaţia online Tribuna.


Record de spectatori în prima seară

Cea de-a XIV-a ediție a festivalului a fost deschisă oficial vineri, când parcul Cetății s-a umplut de cavaleri și domnițe, desprinse parcă din epoca Evul Mediu. La paradă au participat circa 200 de artiști, dar și peste 20.000 de sibieni care au mers pe strada Nicolae Bălcescu, până în Piața Mare, să facă parte din povestea veche scrisă în miezul orașului, prin moderatorii evenimentului, tinerii actori sibieni Bogdan Sărătean și Andrada Grosu.

 

Mai multe pe Tribuna.ro