Shein a dat în judecată Temu. Noii giganți ai fashion-ului ieftin nu mai au loc unul de altul
Gigantul de fast-fashion Shein și-a dat în judecată rivalul Temu. Acuzațiile vizează atât furtul de designuri, cât și de contrafacere, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală și fraudă. Disputa vine în condițiile în care ambii giganți ai retail-ului online sunt vizați de acuzații privind încălcarea unor reglementări internaționale în ceea ce privește calitatea produselor și a strategiilor comerciale.
”Temu îi atrage pe consumatorii americani să descarce şi să folosească aplicaţia sa mobilă cu promisiuni de preţuri extrem de mici. Dar Temu nu profită din vânzarea acestor produse, care au preţuri atât de mici încât Temu trebuie să subvenţioneze fiecare vânzare, pierzând bani la fiecare tranzacţie. Numai încurajându-şi vânzătorii să încalce drepturile de proprietate intelectuală ale altora şi să vândă mărfuri contrafăcute sau sub standard, Temu poate spera să minimizeze pierderile masive pe care le subvenţionează”, se arată în plângere, conform CNBC.
În plângerea sa, Shein acuză Temu, deținută de PDD Holdings, că se prezintă ca o piață online legitimă, dar de fapt își încurajează vânzătorii să fure modelele altor mărci și îi împiedică să retragă produsele de pe platformă chiar și după ce încălcarea drepturilor este recunoscută.
Acțiunea legală a fost depusă la un tribunal federal din Washington, D.C., în contextul în care și Shein se confruntă cu acuzații similare din partea mai multor branduri și artiști independenți, inclusiv Levi Strauss și H&M.
Temu a răspuns acuzațiilor, afirmând că este ironic că Shein, care se confruntă cu numeroase procese legate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, are „îndrăzneala” să facă astfel de acuzații împotriva altora.
De altfel, chiar Temu a dat în judecată Shein, acuzându-l de încălcarea drepturilor de autor și de intimidarea furnizorilor pentru a semna acorduri de exclusivitate.