Shakira, REACȚIE DURĂ după atentatul de la Manchester! ”Nu putem să le facem pe plac!”
Shakira și-a exprimat marți solidaritatea cu victimele atacului de luni seara de la Manchester Arena, imediat după ce artista Ariana Grande și-a terminat recitalul. Declarându-se ''foarte preocupată'' de ceea ce s-a întâmplat, artista columbiană a spus că este foarte imporant să ”mergem mai departe''.
''Singurul lucru la care ne putem gândi într-o astfel de situație este că nu putem să le facem pe plac celor care seamănă teamă'', a declarat cântăreața pentru EFE, la câteva ore după atacul soldat cu 22 de morți, între care și copii, și 119 de răniți, potrivit Agerpres.
Pentru aceștia și pentru colega ei de breaslă, Shakira a simțit durere și compasiune. ''Simt multă durere. Sunt foarte afectată și tulburată. Îmi pare rău pentru victime, pentru familiile lor și pentru Ariana, care trece probabil printr-o situație dramatică''.