MENIU

SGR la 6 luni: Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie, datorită ambalajelor trimise de RetuRO spre reciclare (P)

SGR la 6 luni: Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat

Cu rate de returnare în creștere de la o lună la alta și milioane de ambalaje din plastic, sticlă sau metal redirecționate de la gropile de gunoi spre reciclare, Sistemul de Garanție-Returnare, administrat de RetuRO, are deja efecte benefice și vizibile asupra mediului înconjurător. 

De la demararea programului, în urmă cu 6 luni, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să mobilizeze zilnic din ce în ce mai mulți români. Până în luna mai, peste o jumătate de miliard de ambalaje cu logo-ul „Ambalaj cu garanție” au fost returnate. Dintre acestea, aproximativ 411 milioane de ambalaje au fost predate către reciclatori, reprezentând peste 9.600 de tone de plastic, 1.000 de tone de metal și peste 18.000 de tone de sticlă, care nu au mai ajuns în natură sau la gropile de gunoi. Aproximativ 355 de milioane de ambalaje au ajuns deja în stațiile de reciclare, devenind materie primă secundară pentru fabricarea de noi ambalaje.

Așezând aceste valori lângă studiile care au calculat beneficiile reciclării, efortul românilor de a returna ambalaje are un efect impresionant asupra protejării mediului. Potrivit studiilor din domeniu, fabricarea unei tone de plastic reciclat ar necesita cu până la 83% mai puțină energie comparativ cu producerea aceleași cantități din materii prime virgine, prevenind totodată emisia a până la 2,5 tone de CO2 în atmosferă*.

Reciclarea aluminiului are, însă, un impact și mai mare asupra mediului. Studiile estimează că o tonă de aluminiu reciclat previne emisia a până la 9 tone de CO2** și necesită cu 95% mai puțină energie comparativ cu producerea aceleași cantități de aluminiu din materii prime virgine***. În cazul sticlei, se estimează că reciclarea unei tone reduce necesitatea utilizării a până la 1,2 tone de materii prime, precum nisip, sodă și calcar, prevenind totodată emisia a peste jumătate de tonă de CO2****.

Dacă aceste ambalaje ar fi ajuns însă în natură, se estimează că ar fi nevoie de sute de ani pentru a se descompune,  timp în care ar fi generat consecințe nocive asupra mediului. 

Un alt beneficiu major al SGR este procentul mare de ambalaje care ajung să fie reciclate. Poate pare surprinzător, dar calitatea deșeurilor influențează semnificativ posibilitatea ca acestea să fie reciclate. Cu cât deșeurile au o calitate mai bună, cu atât rata de reciclare este mai ridicată, iar acesta este practic scopul final - reciclarea unei cantități cât mai mari de ambalaje. Acest amănunt este mai dificil de intuit, pentru că este greu să ne imaginăm că deșeurilor li se aplică vreun standard de calitate. În realitate, însă, pentru ca recipientele să intre în procesul de reciclare, ele trebuie să fie golite de conținut, curate, numărate și sortate în funcție de material și culoare.

Sistemul de Garanție-Returnare demonstrează deja impactul semnificativ pe care îl are asupra mediului și economiei circulare, iar beneficiile sunt clare: mii de tone de plastic, aluminiu și sticlă au fost reintroduse în circuitul economic, generând astfel mai puține emisii de CO2 în atmosferă și economisind resurse valoroase și energie.

Surse citate:

* Potrivit raportului EuRIC AISBL – Recycling: Bridging Circular Economy & Climate Policy publicat pe site-ul Uniunii Europene.

** Potrivit organizației European Aluminium.

*** Potrivit The Aluminium Association

**** Potrivit raportului Committee of the European Glass Industries publicat pe site-ul Uniunii Europene