MENIU

Sfidare maximă, petrecere la pensiunea unde 8 oameni au murit în flăcări. Cum vrea Dinicu să relanseze "Ferma Dacilor"?

La doar 9 luni de la tragedia care a zguduit din temelii o țară întreagă, patronul de la Ferma Dacilor pare că plănuiește să dea uitării dezastrul. Cornel Dinicu vrea să organizeze un eveniment gastronomic cu grătare și concerte în aer liber.

Deși printre cei 8 oameni care și-au pierdut viața în incendiu se numără și unul dintre fii săi, Cornel Dinicu vrea să își ridice afacerea din cenușă. "Ferma Dacilor" ar urma să fie gazda unui eveniment în care oamenii vor putea mânca oricât de mult doresc, dar nu va lipsi nici muzica.

Printre artiștii invitați se numără Adrian Minune, dar și o formație de muzică lăutărească. Cornel Dinicu, plasat în arest la domiciliu după dezastru, a început să își reclădească afacerea încă din vara acestui an, prin redeschiderea locației, scrie Realitatea Plus.

Cu toate acestea, firma care administrează pensiunea este în insolvență și are datorii de 1,6 milioane de lei. 

Mai multe articole despre:
dinciu ferma dacilor petrecere 8 morti incendiu