MENIU

Sfidare marca Grindeanu. Ministrul negociază cu „cine trebuie”, nu cu cine ar trebui

Transportatorii protestatari, sfidați în continuare de Grindeanu. Foto/Inquam/Octav Ganea

Ministrul Sorin Grindeanu negociază doar cu asociațiile care nu se ridică împotriva sa. În prima zi a protestului declanșat de transportatori, ministrul a convocat doar trei asociații din domeniu, și le-a catalogat ca fiind singurele relevante.

Mai mult, el declara cu nonșalanță că nu a fost anunțat de mișcările de stradă, iar transportatorii nu au semnalat nicio problemă. Una dintre asociații este condusă de Vasile Ștefănescu, cel care și-a promovat familia în posturi cheie în instituțiile care reglementează transporturile de marfă.

Jurnaliștii Realitatea Plus au încercat să obțină un punct de vedere de la Vasile Ștefănescu și Sorin Grindeanu, dar fără succes. 

Din prima zi a protestului, ministrul Sorin Grindeanu i-a sfidat pe transportatori. La negocierile după prima zi de revoltă în stradă și de blocare a drumurilor, doar trei asociații relevante pentru minister au fost chemate la negocieri. Mai mult, Grindeanu i-a trimis pe transportatori la plimbare pentru că urma finalul de săptămâna.

GRINDEANU SE ÎNTÂLNEȘTE DOAR CU CEI RELEVANȚI

„Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, în această dimineaţă, la sediul ministerului, cu reprezentanţii Confederaţiilor şi Asociaţiilor relevante de transportatori. Astfel, împreună cu cei de la COTAR, Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002- APTE 2002 şi APULUM”, au transmis reprezentanții ministerului după a doua zi de proteste.

La negocierile lui Grindeanu cu transportatorii a participat unul dintre cei mai controversați lideri. Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, a mers la negocieri fără să aibă un mandat clar sau să anunțe că susține revendicările celor din stradă.

„Noi avem dialog instituțional cu asociațiile transportatorilor, așa are fiecare minister în parte, aceste asociații vin și au discuții cu ministerul”, declara Grindeanu.

Vasile Ștefănescu a reușit să-și propulseze familia în funcții cheie pentru a putea să controleze interesele transportatorilor. Fiica și ginerele erau angajați în 2021 la Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituția care trebuia să vegheze piața asigurărilor. Informațiile despre familia șefului COTAR au fost scoase la iveală în contextul falimentelor de pe piața asigurărilor. Vanessa Ștefănescu avea un salariu de aproximativ 20.000 de lei pe lună, iar ginerele, Cristian Păduraru încasa peste 30.000 de lei pe lună.

Familia lui Vasile Ștefănescu nu este una săracă. Vanessa Ștefănescu deține, împreună cu soțul Cristian Păduraru, două terenuri intravilane în București, un teren intravilan în Domnești, două apartamente în Capitală, un bolid de lux. Salariile Celor doi de la Autoritatea pentru supraveghere Financiară au fost ascunse.

Mai multe articole despre:
proteste transportatori sorin grindeanu