MENIU

Sfârşitul lumii vine în luna mai a acestui an! Anunţul care a panicat întreg Pământul

<p>Sfarsitul lumii 2018</p>

Sfarsitul lumii 2018. Adepţii apocalipsei au anunţat că în 2018 o planetă gigant va cauza dispariţia omenirii

Sfarsitul lumii 2018. Adepţii apocalipsei au anunţat că în 2018 o planetă gigant va cauza dispariţia omenirii. Numele planetei care va aduce apocalipsa este Nibiru, cunoscută şi drept Planeta X, aceasta fiind de zece ori mai mare decât Pământul. Experţii cred că această planetă se îndreaptă către sistemul nostru solar chiar în aceste momente.

Chiar dacă apocalipsa ar fi trebuit să vină în noiembrie 2017, susţinătorii acestei teorii spun că s-a amânat pentru 2018.

Sfarsitul lumii 2018.  Mai exact, Daniel Manson, unul dintre susţinătorii acestei teorii, afirmă că ciocnirea dintre Pământ şi Nibiru va avea loc în mai 2018, conform express.co.uk.

Nu trebuie însă să vă panicaţi. S-a mai prezis că Nibiru va lovi Terra în septembrie 2015. Apoi în decembrie acelaşi an. S-a spus şi că va lovi planeta în decembrie 2012 pentru a coincide cu calendarul mayaş. Chiar înainte de toate acestea, s-a mai spus că va distruge Pământul în 2003.