MENIU

Sfârşitul brandului Versace? Ce se va întâmpla cu celebra casă de modă

Sfârşitul brandului Versace?! Ce se va întâmpla cu celebra casă de modă 

Compania celebrului designer american Michael Kors ar urma să achiziţioneze casa de modă italiană Versace, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ două miliarde de dolari, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Financial Times (FT).

Acordul, care ar urma să fie anunţat marţi, prevede ca familia Versace să îşi vândă participaţia, împreună cu firma americană de private equity Blackstone, care în 2014 a preluat o participaţie de 20% la Versace.

La acel moment, Blackstone a injectat în casa de modă Versace capital în valoare de 150 de milioane de dolari şi a achiziţionat acţiuni de 60 de milioane de dolari de la holdingul familiei Versace.

Tranzacţia vine într-un moment în care Versace, una dintre ultimele case de modă independente rămase, a oprit Oferta Publică Iniţială (IPO) din cauza condiţiilor de pe pieţele financiare, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Michael Kors vrea să achiziţioneze branduri de renume, pentru a crea un rival american la grupurile europene LVMH (cel mai mare grup mondial de produse de lux), Kering şi Richemont. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
Versace vânzare casă de modă michael kors