MENIU

Sfârșit tragic pentru un român de doar 21 de ani. A fost strivit între două mașini, pe o autostradă din Germania

Sursa foto: Pixabay

Un tânăr român de doar 21 de ani a avut parte de o moarte cumplită. Acesta a fost strivit între două mașini, pe o autostradă din Germania, după ce a oprit pe banda de urgență.

Nu este clar care a fost motivul pentru care tânărul staționa, dar mașina sa nu era semnalizată corespunzător. Un alt șofer, în vârstă de 72 de ani, a intrat violent în autoturismul oprit pe banda de urgență.

Ulterior, șoferul unui alt autovehicul, un bărbat de 48 de ani, l-a lovit pe tânăr în plin, strivindu-l între mașinile deja implicate în accident.

Oamenii legii au transmis că nu este clar dacă tânărul se afla în afara autoturismului propriu la momentul primului impact sau dacă a fost aruncat afară chiar atunci. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Ceilalți doi șoferi au scăpat nevătămați. Unul dintre ei a suferit un șoc puternic.

Autostrada a fost închisă timp de aproximativ cinci ore. Echipele de pompieri și ambulanțele din orașele Ratingen și Heiligenhaus au trimis la fața locului aproximativ 40 de persoane.