MENIU

Sfârșit tragic pentru un copil de 11 ani din Brașov. A fost suplberat de camion pe marginea șoselei

Foto/Arhivă/ISU

Un copil de 11 ani şi-a pierdut viaţa, marţi după-amiază, după ce a fost lovit de un camion. Tragicul eveniment a avut loc în localitatea Cristian, din Braașov.

Primele verificări făcute de poliţiştii braşoveni la locul evenimentului arată că acesta s-a produs marţi după amiază, pe strada Libertăţii din comuna Cristian.

„Un autocamion, condus de un bărbat în vârstă 55 de ani, care circula dinspre localitatea Vulcan către Cristian, a surprins şi accidentat un pieton, în condiţii ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor. Din nefericire, în urma leziunilor suferite în urma accidentului, pentru pietonul în vârstă de 11 ani personalul medical a declarat decesul”, informează oficialii Poliţiei judeţene Braşov.

La ora transmiterii acestei ştiri, la locul accidentului se află o echipă formată din poliţişti rutieri şi criminalişti, care face cercetări în vederea lămuririi circumstanţelor în care s-a produs accidentul. În urma evenimentului a fost deschis dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.