Sfârșit tragic pentru un bărbat din Maramureș: a murit după ce un copac a căzut peste el
Un incident tragic a avut loc, luni, în Borşa, judeţul Maramureş. Un bărbat de 51 de ani a murit, după ce un copac uscat s-a rupt și a căzut peste el, potrivit realitateademaramures.net.
O femeie de 43 de ani, din oraș, a sesizat poliția cu privire la faptul că un trunchi de molid a căzut peste o persoană.
La fața locului s-au deplasat polițiștii împreună cu echipaje ale ISU Maramureș și lucrători din cadrul unității Salvamont Borșa.
Echipajele medicale i-au acordat îngrijiri de specialitate victimei, însă, din păcate, bărbatul de 51 de ani a decedat.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului de Recuperare Borșa, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.