MENIU

Sfârșit TRAGIC pentru un bărbat de 41 de ani. A murit după ce a căzut de pe un tractor

Un bărbat în vârstă de 41 ani din localitatea Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, a murit după ce a căzut de pe un tractor, vineri seara.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a precizat că victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat de 41 de ani, din Piatra Şoimului, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-ar fi dezechilibrat, căzând de pe caroseria unui tractor agricol forestier care staţiona, iar până la sosirea echipajului medical acesta ar fi decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar de ucidere din culpă.