Sfârșit tragic pentru o bătrână de 70 de ani. A murit în incendiu care i-a cuprins casa. Femeia era imobilizată la pat
O femeie de 70 de ani din Botoșani a ars de vie în propria casă, după ce un incendiu a cuprins întregul imobil. Aceasta era imobilizată la pat, iar primii care au încercat să o scoată din casă au fost vecinii, dar fără sorți de izbândă.
Potrivit pompierilor, vecinii au fost cei care au dat alarma. Ei au încercat să ajute femeia să iasă din casă, însă nu au reuşit.
"Întrucât ştiau că proprietara nu poate ieşi afară, fiind cunoscută cu probleme locomotorii, au încercat să intre în casă, dar nu au reuşit. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Aceştia au constatat că ardea mocnit, cu degajări mari de fum, patul pe care era aşezată femeia", au precizat oficialii ISU.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la o priză amplasată în apropierea patului.