Sfârşit cumplit pentru un bărbat din Botoșani:soția sa l-a găsit fără suflare între etajele blocului
Un bărbat în vrstă de 50 de ani din Bucecea, Botoșani, a sfârșit tragic, marți după-amiază, după ce a căzut pe scări între etaje.
Bărbatul locuia împreună cu soția sa la etajul patru al blocului. Acesta venea spre casă, însă la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut pe scări între etaje, de la patru la trei.
În urma incidentului, alarmată de zgomotul produs, soţia acestuia a ieşit din casă şi l-a văzut întins fără suflare la capătul scărilor. Speriată, femeia a sunat imediat la 112, la faţa locului fiind trimisă o ambulanţă SMURD cu medic. De asemenea, au fost prezenți și poliţiști și criminaliști, fiind demarată o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc nefericitul eveniment.
Conform monitorulbt.ro, din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru bărbat deoarece acesta a suferit traumatisme şi leziuni incompatibile cu viaţa.
"La sosirea echipajului, acesta se afla în stoc cardio-respirator”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean, urmând ca legiştii să efectueze o necropsie pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii acestuia.