Sfârșit tragic în Timișoara: Un tânăr de 28 de ani a murit pe acoperișul unei case
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost găsit luni decedat pe acoperișul unei case, după ce urcase acolo pentru a aranja câteva țigle.
Bărbatul trebuia să aranjeze câteva țigle, însă la un moment dat propietara imobilului a auzit o bufnitură și și-a dat seama că ceva nu este în regulă.
Imediat după incident, femeia a sunat la 112, iar pompierii militari au fost cei care l-au coborât pe tânăr de pe acoperiș pentru a putea primi primul ajutor.
Potrivit tion.ro, tânărul era în stop cardio-respirator și, din păcate, acesta nu a răspuns la manevrele de resuscitare, prin urmare a fost declarat decedat.