MENIU

Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri rele, sărbătorit în prima zi a anului

Sfântul Vasile, unul dintre cei mai importanţi ai Bisericii Ortodoxe, considerat păzitor de duhuri rele, este sărbătorit în prima zi din noul an, cu urări şi petrecere, considerându-se că aşa cum este musafirul din această zi, bogat sau sărac, aşa va fi omul tot anul. 

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

Anul Nou începe, așadar, cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini.

Sunt o serie de tradiții și obiceiuri transmise în popor în legătură cu această zi de sărbătoare. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Tradiţia populară mai spune că ai noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat.

Cine a fost Sfântul Vasile

 

Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.

Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.

A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.

Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Obiceiuri de Sfantul Vasile

La români, Anul Nou, marcat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se numeşte Revelion, dar şi seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori câte o clipă.

Se mai spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele „Vasile”. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

Conform tradiției populare, Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

Sorcova, legată de tradiția de Sfântul Vasile

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel.

Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Tradiții de Sfântul Vasile. Ce e bine să faci

Batranii spun ca esti norocos daca stranuti in seara de 1 ianuarie. Altii ziceau ca cei care nu stranuta cu aceasta ocazie, anul ce va veni nu va fi foarte bun pentru ei. Capul familiei trebuia sa-i dea bani celui care stranuta, astfel are si el noroc.

In folclorul romanesc, exista credinta ca este bine sa cosi de Sfantul Vasile, intrucat vei avea mare noroc in noul an, iar persoanelor carora le-a venit vremea de insuratoare vor gasi persoana potrivita cu care sa-si petreaca viata si vor fi foarte fericiti.

Traditia populara spune ca de Anul Nou se innoiesc toate si de aceea oamenii trebuie ca in prima zi din an sa-si puna un gand bun, ca sa le mearga bine tot anul: „Atunci sa te pazesti sa nu te superi, sa nu te sfadesti, sa fii vesel si tot anul asa vei fi”.

Daca musafirii care vin in vizita de Sfantul Vasile sunt saraci, sarac iti va fi anul, daca sunt bogati atunci anul va fi un an imbelsugat.

Mai multe articole despre:
sfantul vasile