MENIU

SFÂNTUL VALENTIN. Trei cupluri din țară și-au unit destinele în fața Porții Sărutului

Trei cupluri din țară și-au unit destinele în fața Porții Sărutului, de Sfântul Valentin

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a oficiat vineri, cu ocazia Sfântului Valentin, trei căsătorii în Parcul Central din oraș, în fața Porții Sărutului.

Tot cu această ocazie, reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu au oficiat alte patru căsătorii la Starea Civilă din sediul instituției, cuplurile fiind din mai multe orașe ale țării.

"Ne bucurăm cu toții că a devenit o tradiție ca în noaptea de Revelion, de Sfântul Valentin, de Dragobete și în funcție de solicitările tinerilor să avem posibilitatea de a oficia căsătorii la Poarta Sărutului. Astăzi am avut ocazia să oficiez trei căsătorii pentru o pereche din Baia Mare, din Craiova și din Târgu Jiu. Acest obicei a început să prindă viață și să fie solicitat nu numai de către tinerii din orașul nostru, ci și din alte orașe ale țării", a declarat Florin Cârciumaru.

Acesta a mai spus că fiecare dintre cele trei cupluri care și-au unit destinele în fața Porții Sărutului au achitat o taxă în valoare de 400 de lei, primind în dar de la reprezentanții Primăriei câte o sticlă de șampanie și un buchet de flori pentru doamne.

Căsătoriile în aer liber, în fața Porții Sărutului, au devenit o tradiție la nivelul municipiului Târgu-Jiu, edilul Florin Cârciumaru oficiind în urmă cu cinci ani prima astfel de ceremonie.