MENIU

Sfântul Ilie, supranumit "Stăpânul fulgerelor și al ploilor", sărbătorit pe 20 iulie. Superstiții de care să ții cont în această zi. Ce se întâmplă dacă nu respecți tradiția

Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an pe data de 20 iulie. Este o sărbătoare bogată în superstiții și tradiții, pe care oamenii le-au respectat cu sfințenie, încă din cele mai vechi timpuri. Este ziua când fetele își pot întâlni ursitul. Iată ce este bine să faci în aceatsă zi și ce trebuie să eviți.

Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cunoscut din Scriptura ca  fiind cel ce a legat ploile trei ani si sase luni. Tot el a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia, a fost hranit de corbi in pustiu, a inlaturat cultul zeului sirian Baal si a fost ridicat la cer intr-un car de foc.

Cine a fost Sfantul Ilie, supranumit Stăpânul fulgerelor și al ploilor

In credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar iute la manie. Diavolul stiind ca acesta se manie usor, l-a facut sa-si omoare parintii. Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Astfel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera, ca sa-i omoare pe diavoli.

Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Diavolii, ca sa scape de biciul Sfantului Ilie, se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale. In vreme de furtuna oamenii aprind tamaie in casa, ca nu cumva sa fie fulgerati si ei din cauza prezentei vreunui diavol.

De Sfantul Ilie fetele pot cunoaște cu cine se vor marita

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa si se tavaleau prin cultura. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri. In cazul in care visau canepa uscata, in popor se spunea ca vor avea parte de soti batrani.

Plantele de leac erau culese in ziua cinstirii Sfantului Ilie

In dimineata zilei in care era cinstit Sfantul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, in special busuiocul. Aceasta planta era dusa la biserica, binecuvantata si arsa. Cenusa rezultata era folosita in scopuri terapeutice, mai ales atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie 2024, în România. Ce nu au voie să facă oamenii sâmbătă

Nu era voie sa se consume mere pana la Sfantul Ilie

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nu se ingaduia ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina. In ziua Sfantului Ilie, femeile chemau copiii straini sub un mar, il scuturau si dadeau de pomana mere. Se credea ca asa se vor veseli mortii.

Nu se spală părul

Se spune că în această zi nu este recomandat să se spele părul sau să se tundă, deoarece aceste acțiuni ar putea atrage asupra persoanei diverse neplăceri și nenorociri. Aceste interdicții sunt respectate mai ales de femei, care consideră că prin respectarea lor vor avea parte de noroc și sănătate.

Sfantul Ilie - patronul apicultorilor

In aceasta zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil. Retezatul nu se facea daca sarbatoarea cadea luni, miercuri, vineri sau duminica. Dupa recoltarea mierii, erau invitati vecinii sa guste din mierea cea noua si sa bea tuica indulcita cu miere. Era nevoie de mare atentie, ca printre cei chemati sa nu fie cineva care stie sa faca vraji. Daca erau prezente la aceasta masa festiva astfel de persoane, apicultorii erau lipsiti de belsug.

Stropirea animalelor cu apă sfințită

În unele zone, se obișnuiește să se stropească animalele domestice cu apă sfințită în această zi, pentru a le proteja de boli și necazuri.

 

sursa : crestin ortodox