MENIU

Sfântul Anton, sărbătorit de catolici. Rugăciunile Sf Anton au o putere deosebită

Sărbătoarea Crinilor este celebrată de credincioşii catolici pe 13 iunie, când Biserica Catolică din Constanţa îl va cinsti pe Sfântul Anton de Padova, care este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii şi este cinstit nu numai de creştinii catolici, ci şi de ortodocşi, musulmani şi de hinduşi.

Preoţii susţin că acesta nu aparţine numai Bisericii Romano - Catolice, aşa cum în timpul vieţii sale nu a aparţinut numai unei anumite naţiuni. Mormântul său se află în Italia, la Padova, unde se pare că şi-a petrecut o bună parte din viaţă, însă de origine este portughez, născut la Lisabona, în anul 1195. Chiar şi după moarte, trupul sau aparţine lumii întregi, căci la Padova sunt puţine din osemintele sale, fragmentele din trupul său aflându-se pe toate continentele lumii. Biserica Romano - Catolică din Constanţa deţine şi ea un fragment din oasele Sfântului Anton, atestate şi pecetluite de Joannes Hermanus Groer Arhiepiscopus Vienensis.

Aparţinând Ordinului Franciscan, întemeiat de Sfântul Francisc de Assisi, Sfântul Anton a avut misiunea de a predica împotriva ereziilor din acel timp, fapt pentru care Dumnezeu l-a răsplătit, păstrându-i limba intactă, până în zilele noastre. În ziua sărbătoririi Sfântului  Anton, Biserica sfinţeşte crinii, simbolul purităţii. 

Sfântul Anton, Sfântul minunilor

Sfântul care s-a născut în capitala Portugaliei, la Lisabona, a fost numit „ajutorul săracilor şi găsitorul lucrurilor pierdute sau furate". Rugăciunile către Sfântul Anton au o putere deosebită. După ce a trecut la cele sfinte şi i s-a deschis sicriul în 1263, limba Sfântului Anton era neputrezită în timp ce restul corpului era cenuşă. Limba Sfântului se păstrează acum în Bazilica Sfântul Anton din Padova, Italia. Sfântul Anton se sărbătoreşte în fiecare an pe 13 iunie.

Mai multe articole despre:
Sărbătoare Sfântul Anton sfinţirea crinilor