Sfânta Muceniță Filofteia, ocrotitoarea copiilor. Ce trebuie să faci, neapărat, în această zi
Creştinătatea o prăznuieşte la data de 7 decembrie pe Sfânta Muceniţă Filofteia, ocrotitoarea copiilor, a săracilor și a Țării Românești, care a primit cununa muceniciei la vârsta de 12 ani.
Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Țaratului (româno-bulgar), într-o familie de țărani. Este crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când sfânta era încă mică. Dar roadele evlaviei maicii sale s-au vădit când Filofteia a mai crescut.
Copila asculta de mică dumnezeieștile Scripturi, postind și învățând să-și păzească neîntinată fecioria. Dar mai presus de toate a iubit milostenia. Copila săvârșea cu statornicie și răbdare toate faptele bune. Dar, după ce mama sfintei a trecut la Domnul, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că adeseori îi făcea necazuri, bătând-o și pârând-o tatălui ei, ca și acesta să o certe.
Iar în acest timp, fericita fecioară, de multe ori, văzându-i pe săraci și pe flămânzi, se lăsa biruită de milostivire le dădea hainele ei și le împărțea din mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină, tatălui ei. Pentru aceasta, tatăl ei se mânia și de multe ori o bătea fără milă, poruncindu-i să nu mai facă aceste fapte.
Dar sfânta nu-l asculta, fiindu-i milă de săraci. Astfel că, într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui său mâncare la țarină, i-au ieșit în cale niște săraci și flămânzi, care mereu o cercetau, știind milostivirea ei. Neavând altceva ce să le dea, sfânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să i-o ducă tatălui ei. Iar acesta, rămas flămând, când s-a întors acasă și-a certat soața, care însă l-a încredințat că îi trimite întotdeauna mâncare îndeajuns, ba și de prisos. De aceea, ascultând de îndemnul celui rău, tatăl fericitei s-a hotărât să o pândească pe copilă ca să vadă ce făcea cu mâncarea.
Deci mergând la vremea la care știa că venea Filofteia cu bucatele, s-a așezat la loc potrivit și, pândind-o, a văzut că le împărțea săracilor. Fiind biruit de mânie și uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când s-a mutat la Domnul.
Iar tatăl său, venindu-și în fire, a fost cuprins de spaimă și de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigașul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeiești care se revărsase în jurul sfintelor ei moaște. Și vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății tot ce se întâmplase și că trupul fericitei zăcea pe pământ, și că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetății și cu popor mult, au alergat cu făclii și cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremurile din urmă, preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.
Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și să o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat ci toții. Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.
Deci înțelegând că sfânta vroia să odihnească în altă parte, au început să-i pomenească, ca unei ființe vii, țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de această parte de Dunăre și nicăieri n-a voit. Dar cum s-a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeșului, îndată s-a ușurat trupul ei, chiar mai mult decât greutatea sa firească. Înțelegând toți că acolo este voia lui Dumnezeu și a sfintei să meargă, îndată a înștiințat prin scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise și biserica) de cele întâmplate. Acesta, de cum a fost înștiințat, fiind binecredincios și râvnitor a-și împodobi țara și poporul cu odoare de mult preț ca acestea, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei moaște în Țara Românească. Le-a așezat în Biserica Domnească, în orașul Argeș. Acolo au stat sfintele ei moaște până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Și acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște.
În fiecare an, în ziua de prăznuire, pe 7 decembrie, moaştele Muceniţei sunt aşezate într-un pavilion special, amenajat în faţa bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, iar credincioşii veniţi din toată ţara au posibilitatea să se închine şi s-o cinstească pe Muceniţa Filofteia.
Sursa: ziarpiatraneamt.ro