MENIU

SFANTA MARIA MICA, cea mai mare sărbătoare a toamnei. TRADIŢII, OBICEIURI ŞI SUPERSTIŢII

Naşterea Maicii Domnului este una dintre cele patru sărbători dedicate Fecioarei Maria. Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Potrivit statisticii, în România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

SFANTA MARIA MICA. În fiecare an, la data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

SFANTA MARIA MICA: Tradiţii şi obiceiuri

Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi, scrie garbo.ro.

Este ziua în care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant. Este ziua in care plantele nu mai sunt bune de leac si îşi pierd puterile tamaduitoare. Este ziua in care vremea incepe sa se strice, devenind capricioasa si mai racoroasa, cum se intampla in fiecare toamna lasata de la Dumnezeu.

Este ziua in care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat si anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor si se da startul targuilor si iarmaroacelor de toamna. 

Aceasta zi a Nasterii Maicii Domnului trebuie cinstita cu bucurie si tinuta de toata lumea. Nu se cade sa lucrezi sau sa faci treburi gospodaresti tocmai in aceasta zi sfanta. 
 
Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.

SFANTA MARIA MICA: istoricul sărbătorii

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, duminică, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Sfânta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea. 

Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă - împărătească şi preoţească.


Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".


Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil". Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale. 

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu" (Luca 1, 4-23).


Astfel, potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani. 

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită şi de copţii egipteni şi de iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că ei n-au împrumutat aproape nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea era cunoscută şi înainte de această despărţire. Începutul ei trebuie pus deci între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451). 
În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea. 

SFANTA MARIA MICA: hotarul dintre vară şi toamnă


În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: "O trecut Sântămaria, leapădă şi pălăria!". Este vremea în care au loc târguri şi iarmaroace. 

Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă

 

MESAJE DE SFANTA MARIA

* De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!

* La mulţi ani Maria (Marian)! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.

* Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfânta Maria!

* Întocmai ca Fecioara Maria al cărei nume îl porti, învaţă să ierţi, să fii mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulţi ani!

* În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!

* Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!

* Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului la mulţi ani!

* Cineva acolo sus te iubeşte, cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!

* Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.

* Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani! 

MESAJE DE SFANTA MARIA: La Multi Ani, Maria!

Este o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani, Maria!
 

MESAJE DE SFANTA MARIA:  O zi onomastica frumoasa!

Fie ca toate intamplarile frumoase si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Maria cat mai frumoasa!
 

MESAJE DE SFANTA MARIA: La multi ani de Sf. Maria

Mesaje si urari de Sf. Maria
De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta toata bunatatea si dragostea izvorate dintr-o inima mare. La multi ani!
 
MESAJE DE SFANTA MARIA: La multi ani!
La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele.
 

Ziua numelui tau

Mesaje si urari de Sf. Maria
Astazi e ziua numelui tau, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingas ca tine. Iti doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume!
 

Toate cele bune de ziua ta

Mesaje si urari de Sf. Maria
La multi ani, Maria! Ingerii sa-ti calauzeasca pasii si Sfanta Fecioara sa-ti lumineze drumul in viata!
 

La multi ani de ziua numelui!

Fie ca Sf. Fecioara Maria, al carei nume il porti, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!
 

La multi ani cu ocazia onomasticii

O sarbatorim pe Fecioara Maria si te sarbatorim pe tine. Sa ramai mereu blanda, buna si draguta cu toti cei din jurul tau!
 

La multi ani de ziua ta

Astazi e ziua ta, o zi frumoasa pentru tine. La multi ani, Maria!
 

La multi ani intr-o zi speciala

Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului La multi ani!
 

Urari de bine de Sfanta Maria

Mesaje si urari de Sf. Maria
Pentru ca esti o persoana atat de buna, de draguta si de loiala, imi doresc ca Fecioara Maria sa aiba grija de tine, sa iti calauzeasca pasii si sa iti lumineze calea in viata.
 
SFANTA MARIA: ZI ONOMASTICĂ PENTRU 2,2 MILIOANE DE ROMANI

Dintre cei peste 2,2 milioane care au numele Maria sau derivate ale acestuia, 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi, a precizat MAI, într-un comunicat de presă.

Dintre femeile care îşi serbează joi onomastica, 1.398.464 se numesc Maria, 273.454 Mariana, 51.620 poartă numele Marinela şi alte 31.149 Mioara. De asemenea, 25.947 de femei au numele Marina, 25.447 se numesc Marilena, 10.834 Mărioara, 1.685 Măriuca şi 162 Măria.

De Sfânta Maria îşi serbează onomastica şi 310.751 de bărbaţi care poartă numele Marian, 102.620 care se numesc Marin şi 3.332 care au fost botezaţi Marinică.

 

SFANTA MARIA 2014: MESAJE; SMS, URARI 

·         As vrea sa imi fi aproape mereu, cum ai fost si pana acum si sa ma bucur in fiecare zi de puritatea si caldura sufletului tau, rupt parca din dragostea Fecioarei Maria.
·         Azi e ziua ta, ziua numelui tau, un nume frumos si simplu. Sa fi cuminte si sa asculti de prietenii tai pentru ca noi iti dorim numai bine, fericire si sa ai parte de toata fericirea din lume.
·         Azi, de ziua numelui, iti urez si eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce iti doresti. La multi ani!
·         Ca o lumina calda ai aparut in calea mea, ai intrat in viata mea si mi-ai aratat cum sa fiu un om mai bun, mai bland si mai intelegator, intocmai ca Fecioara Maria, al carei nume il porti. Multumesc ca ma calauzesti si ca ai grija de mine!
·         Cand eu ma ratacesc, de tine, de familie, tu ca o sora plina de incredere in mine si in ratacirile mele, ajuta-ma sa gasesc drumul spre tine, spre casa…Si intocmai Ca Fecioara Maria al carei nume il porti, sa ma ierti cand gresesc si sa ma invati sa iubesc, asa cum a invatat Ea omeniarea sa iubeasca si sa ierte.
·         Chiar daca ai nume de sfanta stiu ca diseara o sa ne dai de baut, o sa ne cinstesti si o sa ne primesti cu masa plina. Sper sa ramai mereu un spirit tanar si plin de viata, sa fim mereu impreuna si sa nu uitam niciodata frumoasa prietenie dintre noi.
·         Cineva acolo sus te iubeste… cineva aici jos tine tare mult la tine. La multi ani!
·         Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume si sa ai parte numai de zile senine si insorite!
·         Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un sincer “La multi ani”, multa sanatate multe realizari si tot ce va doriti langa cei dragi.
·         Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!
·         Cu ocazia zilei Sfintisorului tau, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!
·         De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare si iubitoare. La multi ani!
·         De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Maria!
·         Draga Maria, ingerii sa-ti calauzeasca pasii si Sfanta Fecioara sa-ti lumineze drumul in viata! La multi ani, Maria.
·         Dumnezeu mi-a dat familia, Sfanta Fecioara Maria al carui nume il porti mi te-a daruit, pentru a ma bucura de o astfel de prietenie. Ma bucur ca ai aparut in viata mea, ca am si voi avea bucuria de a trai si simti o prietenie adevarata! Sa iti fie viata binecuvantare si bucurie intocmai ca numele sfant pe care il porti!
·         E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani!
·         E ziua ta, Maria, un nume frumos si simplu, la fel de pur ca tine si la fel de gingas. La multi, ani!
·         Este doar inca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, caci este ziua ta! La multi ani, iubitule/iubito!
·         Este minunat sa stii ca cineva te place, cineva se gandeste la tine, cineva are nevoie de tine…dar e si mai minunat sa stii ca exista cineva care nu-ti uita niciodata ziua de nume. La Multi Ani!
·         Felicitari dragul meu cu ocazia aceastei zile. Iti urez sa fii mereu sanatos, energic si plin de bucurie. La multi ani!
·         Fie ca aceasta zi sa-ti dechida poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire! La multi ani!
·         Fie ca din aceasta zi sfanta, in drumul lin al vietii tale sa rasara mereu cate-o raza de soare care sa-ti aduca fericire si bucurie. Multa sanatate! La multi ani!
·         Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!
·         Fie ca lumina Sfintei Marii sa ne tine mereu aprinsa calea dragostei! Te iubesc, femeie simpla cu nume sfant!
·         Fie ca Sfanta Maria sa te ocrotesca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!
·         Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Maria cat mai frumoasa!
·         Imi luminezi intreaga zi cu zambetul tau si imi luminezi viata cu bunatatea si felul tau frumos de a fi. As vrea sa imi fi aproape mereu, cum ai fost si pana acum si sa ma bucur in fiecare zi de puritatea si caldura sufletului tau, rupt parca din dragostea Fecioarei Maria.
·         Intocmai ca Fecioara Maria, al carei nume il porti, invata sa ierti, sa fi mai bun, mai intelept, sa ma ierti cand gresesc si sa ma inveti sa fiu, la randul meu, un om mai bun.
·         Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!
·         Iti doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toti prietenii tai. Cu drag, …
·         Iti multumesc ca imi luminezi viata cu prezenta ta, in fiecare zi! La multi ani, draga mea Maria!
·         Iti urez La multi ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfanta Maria pe care o reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
·         Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum aripile unui fluture, la fel de fericita precum cantecul privighetoarei si la fel de frumoasa precum o gradina plina cu flori.
·         Iubirea tacuta si nemarginita ce mi-o porti, increderea si respectul fata de tine, de mine, de noi, de relatia noastra, ma fac zilnic sa te iubesc tot mai mult. Ii cer Fecioarei Maria cea al carei nume il porti, sa ramana cu ochii asupra ta, sa iti calauzeasca pasii, sa iti luminze viata si sa iti dea puterea sa pastrezi in suflet iubirea pe care mi-o porti cu aceeasi intensitate cu care si eu la randul meu o port.
·         La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii.
·         La multi Ani si sa ai parte de un ocean de sanatate, un munte de noroc si un camion cu bani!
·         La multi ani si Sfanta Maria sa te calauzeasca mereu!
·         La multi ani, plini de fericire si de impliniri! Sa te pupe norocul si sa ai numai zambete si soare in calea ta!
·         Ma bucur ca existi in viata mea si ma bucur ca Fecioara Maria, al carui numei il porti, mi te-a daruit pentru a ma bucura de prietenia ta sincera si neconditionata.
·         Maine e ziua ta, ziua numelui tau, un nume frumos si simplu. Sa fi cuminte si sa asculti de prietenii tai pentru ca noi iti dorim numai bine, fericire si sa ai parte de toata fericirea din lume.
·         Ne gandim cu totii la tine si pentru ca astazi este o zi speciala iti uram un sincer La multi ani!
·         Nu te-am uitat si iti doresc sa ai o zi plina de impliniri. La Multi Ani!
·         O prietenie sincera, inseamna intotdeauna o legatura intre oamenii cu aceleasi principii, aceleasi idealuri, aceleasi bucurii, aceleasi lacrimi. O prietenie sincera este o binecuvantare pentru fiecare din noi, iar prietenia mea cu tine, este o prietenie sincera, ca un talisman aducator de noroc.
·         O sarbatorim pe Fecioara Maria si te sarbatorim pe tine. Imi doresc sa fi mereu asa, bland, bun si dragut cu toti cei din jurul tau. Esti un prieten de nadejde si un adevarat om. Iarta, iubeste si traieste frumos cu cei din jurul tau.
·         O zi frumoasa este maine, o zi frumoasa pentru tine.O floare si un La multi ani foarte mare! Sa cresti mare si frumoasa si sa fii si sanatoasa!
·         Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor ce-ti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, si Dumnezeu sa te calauzeasca si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine! Fie ca anii ce se scurg sa treaca, precum razele soarelui mangaie o floare ce sta sa infloreasca! “La multi ani!”
·         Pentru ca esti o persoana atat de buna, de draguta si de loiala, imi doresc ca Fecioara Maria, al carei nume in porti, sa aiba grija de tine, sa iti calauzeasca toti pasii si sa iti lumineze calea in viata.
·         Sa-ti dea Domnul sanatate, judecata inteleapta, viata lunga pamanteasca, ce doresti sa se implineasca!
·         Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!
·         Sfantul caruia ii porti numele sa te ocroteasca in fiecare zi. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!
·         Ti-ai schimbat si sacrificat viata pentru a da nastere unui vis, pentru a creste un vis, pentru a te bucura de acest vis. Si ma bucur mama, sa stiu ca eu sunt visul tau! Poate ca nu toate mamele vin din lumea sfintilor, dar tu mama sigur vii din lumea Sfintei Marii al carei nume il porti! La multi si fericiti ani de cautare a luminii pentru puiul tau.
·         Un cer albastru fara nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viata numai flori, Noroc si bucurie! La Multi Ani!
·         Un ocean de sanatate, Un munte de noroc, Un camion cu bani, Si un sincer: La multi ani Maria!
·         Un zambet are puterea de a indrepta totul si de a umple totul de lumina. Sper sa ai parte de cat mai multe zambete in viata…La Multi Ani!

 

URARI DE SF MARIA PENTRU COPII

“Astazi e ziua numelui tau, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingas ca tine. Iti doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume!”

“La multi ani, Maria! Ingerii sa-ti calauzeasca pasii si Sfanta Fecioara sa-ti lumineze drumul in viata!”

“Fie ca Sfanta Fecioara Maria, al carei nume il porti, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!”

“O zi frumoasa este maine, o zi frumoasa pentru tine! O floare si un “La multi ani” foarte mare! Sa cresti mare si frumoasa si sa fii si sanatoasa!”

MESAJE, URARI DE SF MARIA PENTRU PARINTI

“De Sfanta Maria, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta toata bunatatea si dragostea izvorate dintr-o inima mare. La multi ani! Te iubim!”

O sarbatorim pe Fecioara Maria si te sarbatorim pe tine. Sa ramai mereu blanda, buna si draguta cu toti cei din jurul tau! La multi ani!”

“Ca o lumina calda ai aparut in calea mea, ai intrat in viata mea si mi-ai aratat cum sa fiu un om mai bun, mai bland si mai intelegator, intocmai ca Fecioara Maria, al carei nume il porti. Multumesc ca ma calauzesti si ca ai grija de mine!”


MESAJE,URARI DE SF MARIA PENTRU IUBITA/IUBIT

“Imi luminezi intreaga zi cu zambetul tau si imi luminezi viata cu bunatatea si felul tau frumos de a fi. As vrea sa imi fi aproape mereu, cum ai fost si pana acum si sa ma bucur in fiecare zi de puritatea si caldura sufletului tau, rupt parca din dragostea Fecioarei Maria! La multi ani!”

“Pentru ca esti o persoana atat de buna, de draguta si de loiala, imi doresc ca Fecioara Maria, al carei nume in porti, sa aiba grija de tine, sa iti calauzeasca toti pasii si sa iti lumineze calea in viata. Te iubesc, femeie simpla cu nume sfant!”

MESAJE, URARI DE SF MARIA PENTRU PRIETENI

“Este o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pareusor. Este ziua numelui tau! La multi ani, Maria!”

“Pentru ca esti o persoana atat de buna, de draguta si de loiala, imi doresc ca Fecioara Maria sa aiba grija de tine, sa iti calauzeasca pasii si sa iti lumineze calea in viata. La multi ani!”

“Ma bucur ca existi in viata mea si ma bucur ca Fecioara Maria, al carui numei il porti, mi te-a daruit pentru a ma bucura de prietenia ta sincera si neconditionata. La multi ani!”