MENIU

Sezonul incendiilor a început în Grecia - Mai multe case ARD în regiunea în care s-a refugiat Sorin Oprescu

Incendii în Grecia, în regiunea unde se află și Sorin Oprescu Foto: Twitter.com

Un incendiu puternic a izbucnit în Grecia, chiar în zona în care s-ar afla fostul primar al Capitalei - Sorin Oprescu. Până în acest moment se pare că este un incendiu de vegetație și nu pune în pericol viața locuitorilor din zonă. 

Mai multe case ardeau sâmbătă în regiunea Glyfada, una dintre cele mai bogate din Grecia.

Sorin Oprescu a fost arestat în această zonă pe 17 mai. Fostul edil-șef al Capitalei a plecat din țară prin Vama Giurgiu, la sfârșitul lunii aprilie, cu două săptămâni înainte de condamnare. Acesta a ieșit din închisoare miercuri seară, după ce a plătit cauțiunea de 5.000 de euro.

La fața locului au fost detașați peste 40 de pompieri, pentru a stinge flăcările și a se asigura că nu se extind. Momentan, salvatorii sunt îngrijorați de efectul pe care fumul degajat îl are asupra oamenilor. Potrivit presei elene, traficul pe mai multe drumuri din apropierea incendiului este restricționat, relatează Realitatea PLUS.

Avioanele de stingere a incendiilor își umplu rezervoarele de apă pentru a stinge incendiul declanșat în apropierea caselor de la sud de Atena.

Reamintim că Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București după mai bine de 6 ani de procese, dosarul trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015.