MENIU

Sexul oral dăunează sau nu sănătății?

Conform rezultatelor unui studiu recent realizat, oamenii de ştiinţă americani au afirmat că sexul oral poate avea urmări grave asupra sănătăţii. Anumite boli şi virusuri ce pot fi contractate prin intermediul actului sexual oral pot avea efect dăunător nu numai asupra sănătăţii fizice, ci şi a celei psihice. Însă toate aceste situaţii pot fi evitate dacă actul sexul este unul protejat.

HIV se poate transmite şi prin sexul oral

Specialiştii din domeniu susţin că sunt multe cazuri în care virusul HIV a fost transmis prin sexul oral. Dacă unul din parteneri are gingiile mai sensibile sau chiar răni prin care sângerează, riscul de transmitere este mult mai mare. Virusul din lichidul seminal poate să intre în contact cu sângele din zona gingiilor. Astfel virusul poate ajuge în circulaţia sangvină. Pentru a te proteja poţi folosi prezervativ cu aromă de fructe (zmeură, banană, căpşuni).

Sfat: Protecţia este cu atât mai necesară în situaţiile în care partenerul este străin.

Atenţie la virusul HPV şi cel hepatitic!

Un alt virus ce poate fi transmis prin intermediul sexului oral neprotejat este şi virusul HPV sau Papilloma virus. Virusul se poate transmite dacă unul din parteneri este infectat şi suferă de veruci genitale, asemănătoare negilor. Atenţie trebuie acordată şi în cazul în care unul din parteneri suferă de herpes genital. Acesta poate ,,trece” tot prin intermediul sexului oral.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Mai multe articole despre:
sănătate femei sex cupluri sex oral