MENIU

Serviciul de ambulanţă are nevoie de peste 400 de medici şi ambulanţieri

Serviciul de ambulanţă din capitală se confruntă cu un serios deficit de personal. Atît medicii,cît şi şoferii au început să renunţe la slujbe din cauza salariilor foarte mici şi a condiţilor de muncă.

Numai în ultimele luni, 10 la sută din angajaţi şi-au prezentat demisia.

Conducerea serviciului de ambulanţă susţine că nu are cum să îi convingă pe oameni să rămână din cauza salariilor foarte mici. În plus, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante vin foarte puţini candidaţi.

La ora actuală un medic de pe ambulanţă cîştigă aproximativ 700 de lei, în timp ce şoferii primesc în fiecare lună doar 400 sau 500. În acest moment deficitul de personal este acoperit de medicii rămaşi care muncesc ore suplimentare.

Situaţia va deveni mai gravă în momentul în care serviciul de ambulanţă o să primească 70 de salvări noi, promise de ministrul sănătăţii. Acestea riscă să rămână în garaje dacă nu se vor găsi şi echipaje pentru ele.
Mai multe articole despre:
ambulanţă deficit