Serviciul de Ambulanță București-Ilfov: 1.242 de solicitări, în ultimele 24 de ore
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a înregistrat în ultimele 24 de ore, de luni de la ora 8,00 până marți la ora 8,00, un număr de 1.242 de solicitări, dintre acestea 627 reprezentând cazuri grave și foarte grave, a declarat managerul SABIF, medicul Alis Grasu.
"În ultimele 24 de ore, de luni de la ora 8,00 până marți ora 8,00, 1.242 de persoane în București și Ilfov au avut nevoie de Ambulanță, dintre acestea 627 au prezentat urgențe de cod roșu — cazuri foarte grave — și urgențe de cod galben — cazuri grave. Din totalul urgențelor, 84 de cazuri au fost pentru persoane care se aflau în locuri publice. Dintre acestea 26 au fost persoane fără adăpost, care au fost transportate la adăposturile primăriilor", a afirmat managerul SABIF, potrivit Agerpres.
Medicul a precizat că au fost înregistrate peste 30 de solicitări pentru fracturi, entorse, luxații.