Serialul "Prison Break" revine în 2017 cu sezonul 5
Serialul "Prison Break - Continuarea", revine cu un nou sezon de 9 episoade, ce va fi lansat în toamna anului 2017,deşi iniţial fusese programat pentru lansare la finalul anului 2016, promiţându-le fanilor o intrigă alertă, aventuri şi cea mai mare evadare din istorie, potrivit movienewsguide.com.
Creatorilor serialului "Prison Break" au avut nevoie de aproape opt ani ca să vina cu ideea "învierii" serialului de acţiune. Până în acest moment fanii serialului au pierdut speranţa că vor căpăta o continuare şi s-au îndreptat către alte seriale de acelaşi gen (thriller de acţiune). Totuşi, ce-ar mai fi putut să-şi dorească fanii cu adevărat loiali ai serialului, când au aflat vestea că, oficial, Prison Break revine? – întreabă retoric publicaţia movienewsguide.com, care adresează şi o recomandare tuturor celor care se vor uita la noul sezon: să recupereze primele patru sezoane pentru a fi la curent cu acţiunea.
Revenirea lui Michael Scofield: Toată lumea ştie că Michael Scofield (interpretat de Wentworth Miller) a murit în ultimul sezon, lucru arătat doar familiei şi prietenilor, iar cadavrul nu a fost arătat. Cu toate acestea, în noul sezon Michael e întors din morţi şi e blocat într-o ţară străină.
Povestea: Scenariştii au experimentat în ceea ce priveşte intriga. De data aceasta, se pare că fratele lui Michael, Lincoln Burrows (interpretat de Dominic Purcell), se va ocupa de planificarea celei mai mari evadări din istorie. În plus, se speculează apariţia unui triunghi amoros între Michael, soţia sa - Sara Tancredi (Sarah Wayne Callies) şi noul soţ al acesteia.
Sursa: mediafax.ro