MENIU

Serghei Lavrov şi John Kerry au vorbit la telefon despre situaţia din Ucraina

Serghei Lavrov şi John Kerry au vorbit la telefon despre situaţia din Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a subliniat necesitatea stabilirii unor condiţii pentru încetarea focului în regiunile din sud-estul Ucrainei, în cursul unei conversaţii telefonice purtate miercuri seara cu secretarul de Stat american, John Kerry, relatează AFP.

Lavrov "a subliniat necesitatea încetării operaţiunii militare a Kievului în Sud-Est, stabilirii unor condiţii pentru încetarea focului, de a răspunde la nevoile umanitare urgente şi de a lansa un real dialog naţional pe tema viitorului Ucrainei", a anunţat, într-un comunicat, Ministerul rus de Externe.

"Un accent aparte a fost pus asupra importanţei negocierilor directe între diferitele facţiuni ucrainene în vederea ajungerii la un acord pe toate aceste fronturi", a continuat ministerul, precizând că discuţia la telefon a avut loc la iniţiativa părţii americane.

Lavrov şi Kerry au anunţat, de asemena, sprijinirea eforturilor OSCE pentru punerea în aplicare a "foii de drum" prevăzute în Acordurile de la Geneva din 17 aprilie. Pe de altă parte, ei au evocat necesitatea de a-şi intensifica eforturile în vederea găsirii unei soluţii politice pentru criza din Siria.

Mai multe articole despre:
Lavrov Serghei Lavrov